De cartier

La Terenuri, simulare de simulacru: „Ce vreți în schimbul desenului?”

Viitoarea bază sportivă „La Terenuri” a intrat într-o nouă fază: cea a simulării video. Administrația locală a lansat o „simulare video a studiului de fezabilitate preliminar pentru Baza „La Terenuri”. Desigur, cu prilejul unui asemenea eveniment, edilul clujean a făcut și o descriere amplă a dotărilor din viitoarea bază sportivă. Inițiativa este chiar lăudabilă, dacă luăm în considerare faptul că locuitorii celui mai mare cartier din municipiul Cluj-Napoca, Mănăștur, au semnat petiții, au organizat campanii de ecologizare și au curățat în repetate rânduri zona La Terenuri, din imediata apropiere a Pădurii Făget, zonă ce adăpostește tot mai multe deșeuri. Iar așteptarea mănășturenilor durează deja de peste cinci ani. În acest context, video-ul lansat de Emil Boc în campanie electorală, care prezintă imaginile viitoarei zone La Terenuri deja amenajate, este chiar binevenită. 

În lipsa realizărilor concrete, clujenii pot accepta și o „simulare video a studiului de fezabilitate preliminar”. Unii dintre ei. 

De fapt, filmul de prezentare este o proiecţie care va suferi ajustări în perioada următoare, adică înainte de predarea documentelor finale.

Deocamdată era nevoie de un material de prezentare care să dea bine în campania electorală… 

Parțial, au fost respectate dorinţele exprimate în cadrul consultărilor cetăţeneşti, consultări la care angajații municipalității clujene au participat anul trecut, pentru prima dată în ultimii 6-7 ani.

Rămân însă o serie de aspecte ce au rămas neclarificate, precum căile de acces din zonă, care nu sunt incluse în studiu şi încă nu se cunoaște cum vor fi rezolvate. Bunăoară, conform actualei configurații a drumurilor de acces, o ambulanţă nu ar putea interveni în zonă.

Dar, probabil, aceste neajunsuri vor fi rezolvate în curând, printr-un nou filmuleț cu varianta finală a bazei sportive La Terenuri. Mai exact, a viitoarei baze La Terenuri. 

„Proiectul pentru reamenajarea zonei „La Terenuri” din cartierul Mănăștur al municipiului Cluj-Napoca, după modelul Bazei sportive Gheorgheni, continuă astfel cu studiile necesare implementării lucrărilor în teren, la care lucrează arhitecți, peisagiști, specialiști în iluminat și alți experți.

În ceea ce privește etapele următoare, după aprobarea studiului de fezabilitate și a PUZ-ul în Consiliul Local al municipiului urmează licitația de proiectare și execuție”, notează edilul clujean.

Cu alte cuvinte, proiectul va fi finalizat, probabil, odată cu implementarea noilor mijloace de transport, taximetrele electrice zburătoare, nu mai devreme de anul 2025. 

CITEȘTE ȘIVisul unui taximetru electric: elicoptere pe roți și alte soluții inovative pentru traficul infernal

Deocamdată, vă prezentăm câteva dintre sugestiile clujenilor:

noul joc video, lansat de municipalitatea clujeană, i-a încântat pe unii cetățeni până la extaz, motiv pentru care nu au ezitat să își exprime aprecierea pentru reușita unei asemenea animații science fiction.

Alții, în schimb, au rămas ceva mai sceptici. 

Comentariile clujenilor:

„Cam prea mult spatiu betonat, de ce nu se amenajează un parc cat mai natural, cu pământ si alei/ zone pietonale cat mai prietenoase cu mediul? Păcat sa se acopere cu asfalt suprafețe asa mari de teren”.

„Într-adevăr, cam multe betoane…”

„Mai ieri am vazut o strada dintr-un cartier rezidential din Cluj care arata ca dupa bombardament. Dar dupa cum se vede Piticaniei pupincurist basiate nu-i pasa, El vrea baza sportiva inainte de a le rezolva acelor oameni prtoblemele, mai ales ca nu au nici canalizare”.

„Un fost premier ratat lingaul lui Basescu”.

„Sa te lauzi basistule cand o fi gata acum vrei sa prostesti clujenii creduli”.

„Îi doar un singur teren de fotbal. Puțin”.

„Superb, abia astept sa fie gata! Cat va dura finalizarea proiectului?”.

„Frumos, dar într-adevăr mult prea multe betoane și prea puțin spațiu verde…”.

„Ce se mai aude de Parcul Est ? Anul trecut a fost votat ca al doilea obiectiv”.

„Cu cartierele mărginașe ale Clujului nu faceți nimic??? Sunt dezastru!!!”

„…si ce vreti in schimbul desenului?”

„Iar betoane peste betoane in orasul asta sufocat. Mai bine ati lasa padurea aceea frumoasa in pace si ati avea grija sa fie curata!!”

Răspunsul lui Dan Tarcea, la unul dintre comentarii:

„Buna ziua, pe terenul din proiect nu este pădure și este un teren verde degradat. Pe lângă spațiile dedicate sportului se propune și o plantare masiva de arbori”.

„Plantarea masivă de arbori” abia „se propune”, iar din cauza acestei masivități, pare-se, nu a mai încăput în jocul video lansat de municipalitate.

Până când municipalitatea nu se descotorosește de toată partea birocratică, studii de fezabilitate și alte min(ci)uni, atât zona La Terenuri, cât și pârâul Calvaria, precum și spațiul din imediata vecinătate, de sub Pădurea Făget, se găsesc într-o stare avansată de delăsare, nepăsare și mizerie în formă pură. 

Și pot rămâne a nimănui.

CITEȘTE ȘI“La Terenuri“ – noul LEVIGAT de lângă Pădurea Făget

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *