Uncategorized

La ghisee, ca-n transee: Aroma crimelor proaspete de la Cazier

Reporterii Ziardecluj.ro si-au propus sa vada pe propria piele cum sunt tratati clujenii in institutiile publice sustinute chiar din buzunarul lor. In functie de organizare, comportamentul functionarilor, accesul persoanelor cu handicap, starea toaletelor si a salii de asteptare, fiecare institutie a primit o nota de la 0 la 10. Care este institutia cu adevarat demna de un oras de cinci stele, vom afla impreuna la sfarsitul acestei campanii.

Astazi va aducem in atentie ghiseul de la Serviciul de Cazier Judiciar al Inspectoratului de Politie. Aproape fiecare dintre noi am trecut pe acolo dupa varsta majoratului, fie pentru ca am vrut sa devenim soferi, fie pentru ca am fost fortati de imprejurari sa intram in campul muncii.

Spre deosebire de Casa de Asigurari de Sanatate, Politia clujeana s-a gandit la accesibilitatea pentru persoanele cu handicap. A construit o rampa la intrarea in cladire, dar a uitat de ghiseul mult prea inalt pentru cineva intr-un scaun cu rotile. La capitolul „organizare”, insa, politistii nu stau atat de bine.

Cum infileteaza cinci politisti un bec?

Daca, din greseala, ai uitat sa verifici pe site-ul institutiei ce acte, chitante si timbre iti trebuie inainte de a ajunge la ghiseu, tocmai ai castigat un drum pana la Posta si altul pana la Trezorerie.

Daca un ghiseu al trezoreriei este in cladirea alaturata, un oficiu postal gasesti cel mai aproape in centru! O data intors la ghiseu, fericit si cu timbrele in buzunar, cele doua functionare amabile te inregistreaza rapid, iar in trei zile te poti intoarce dupa actul indispensabil. Asta nu poate fi decat o veste buna, pentru ca, daca ai sta la coada suficient de mult incat sa ai nevoie de o toaleta, poti afla ca ea nu exista.

Daca urgenta e mare si tu esti suficient de simpatic, iti poti incerca norocul in cladirea cealalta, unde tocmai ai platit 10 lei la Trezorerie si unde ofiterul de serviciu are o cartela „magica” ce poate deschide usa baii.

Cai verzi cu dric pe pereti

Daca, totusi, nu ai reusit sa folosesti toaleta si trebuie sa te intorci la ghiseu, incearca sa nu-ti ridici ochii inspre afisele de pe pereti. In special, spre afisul politiei pentru combaterea criminalitatii, care ar putea foarte bine sa fie afisul unui film de groaza prost, cu topoare, copii, un dric tras de cai, o femeie ciopartita si „aroma fructelor proaspete” de la Libella. Asta pentru ca Politia clujeana stie ca violenta, simbolizata fin de topor, rasare in caminele romanilor mai ales la alcool, langa care merge bine un suc de portocale Libella. Subtil.

  • Organizare: 8
  • Comportament: 10
  • Conditii persoane cu handicap: 5
  • Sala de asteptare: 6
  • Toalete: 0
  • Media: 5,8

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *