Dacǎ eşti un cetățean îngrijorat de modul în care funcționează justiția în România în cazurile de trafic de droguri, ai toata dreptatea sǎ fii aşa.

Am observat situații în care persoane condamnate în primă instanță la pedepse foarte mari (de exemplu, 9 ani pentru trafic internațional de droguri, recidivist) sunt totuși plasate sub control judiciar și se pot bucura de libertate.

Sa va dau si un exemplu. Baiatul de mai jos: Pop Honorius Lucian, proprietar al unei companii din Dej specializate în montajul de panouri fotovoltaice, a fost arestat pentru trafic de droguri de mare risc, inclusiv substanțe precum 2-FDCK și 3-CMC („cristal”).

În mai 2024, el a fost trimis în judecată alături de alte șase persoane, după ce DIICOT și polițiștii au confiscat peste 9.000 de comprimate, bani în valută și alte probe în urma unor percheziții masive în județul Cluj.

9000 de pastile, da?

Acesta a fost condamnat în 2017 la șapte ani de închisoare pentru înșelăciune, fiind liberat conditionat in 2020.

În timp ce alți inculpați care au fost prinși cu câteva grame de substanțe rămân în arest preventiv luni întregi sau chiar ani până la finalizarea procesului, Pop Honorius Lucian tocmai a primit o veste si mai buna decat arestul la domiciliu: a primit control judiciar.

Ce frumos!

Este just ca recidiviști cu fapte grave să beneficieze de libertate până la apel?

Care sunt criteriile după care un traficant internațional primește control judiciar, iar altul, prins cu câteva grame, rămâne închis?

Cum poate societatea să mai aibă încredere în sistemul de justiție, când apar astfel de discrepanțe?

Vreau sa înțeleg mai bine mecanismele din spatele acestor decizii daca e vorba de abuzuri sau “manevre” in sistem.

Si nu reusesc sa ma dumiresc.