Ce trist este acest Cluj politic plin de papagali: la PSD, Horia Nasra, ghidonat pe la spate de țărănușul cu obraji rozalii, Remus Lăpușan; la PNL, aceiași nesimții care au distrus Clujul în ultimii 14 ani: Florin Stamatian, deputatul somnorilă, Emil Boc, primarul ipocrit, Daniel Buda, băiatul cu punguța de-un leu din păduri și Alin Tișe același pinguin isteric de când îl știm.
Acum zece ani Alin Tișe creea în partid, săptămână de săptămână, tămbălău: îl înjura pe Apostu, îl bănuia pe Buda că i-a pus detectivi pe urme ca să vadă cu ce gagici se mai giugiulește la Bamboo, se certa chiar și cu nașul său, Emil Boc, pe atunci premier, că nu-l ia și pe el la discuții de oameni mari.
Timp de zece ani, Alin Tișe a rămas același nănău isteric, gâtuit de orgolii și lipsit de viziune. Și astăzi, ca și acum zece ani, face scandal în partid, are relații execrabile cu presa, îi batjocorește pe consilierii județeni și pe șefii de Regii, zbiară, ca un marțafoi, cu ochii bulbucați, în plenul ședințelor. Și, tot ca și acum zece ani, amenință că își dă demisia, că nu mai poate, că se cărăbănește din politică, că e sătul. Sătui sunt toți cei din jurul lui de el, habar nu avem de ce îl suportă, iar DNA Cluj nu ne spune, că are alte treburi.
Vineri s-a consumat un nou episod de isterie politică când, în cadrul Biroului Permanent Județean, sub directa supraveghere a lui Daniel Buda, s-au întâlnit peneliștii de vază ai Filialei. Când zicem peneliști, tragem o bășină izbăvitoare, asta pentru că nu vrem să expodăm de tristețe văzând că PNL Cluj a ajuns o sinecură a PDL Cluj, în care au a se rățoi papagali precum Andro Marinel, sau își dau cu părerea trădători ai principiilor liberale precum Marius Mânzat și Dan Tarcea, care nu prididesc să pupe cururile lui Boc și Tișe, după ce le-au scuipat atâta vreme, cu speranța înduioșătoare că vor fi unși în locul lor, când aceștia se vor fi plictisit de ciolan.
La BPL-ul de vineri, medicul psihiatru politic Daniel Buda a avut de gestionat un nou episod de gastrită din partea lui Alin Păunel Tișe, nemulțumit că a ajuns să își ia muiță chiar de la colegii săi de Consiliul Județean, Dorel Secară și Nicolae Groșan. În fapt, gestul intempestiv de a schimba Consiliul de Administrație de la Aeroport nu este decât o continuare a războiului pe viață și pe moarte declanșat de Alin Tișe contra lui David Ciceo, șeful Aeroportului. Însă, de această dată, Tișe n-a mai fost confruntat de către pesediști, ci chiar de liberalul Dorel Secară, nucă tare de gură în PNL Cluj, care i-a ars două din limbă de față cu presa, reproșându-i că înlocuirea membrilor CA este și o tâmpenie și o ilegalitate.
Acum vedem prea bine cât de mare este fractura în interiorul Filialei clujene a PNL și ce personaje de rahat cu perje joacă pe scenă. Alin Tișe nu se consultă cu nimeni, face doar ce-i toacă lui capul, nu-și informează colegii despre nici un fel de inițiativă și aceștia au ajuns să se plângă că află ce au de făcut din presă când, vorba aia, ei sunt la fel de aleși ca și Păunel.
Vineri seara s-a lăsat cu înjurături ca între maneliști și nu sunt semne că lucrurile se vor îmbunătăți, chiar dacă Excelența Sa Daniel Buda a încercat să dreagă busuiocul inițiind o discuție particulară în biroul său cu părțile beligerante. Interesant este, totuși, că Daniel Buda le-ar fi spus celor doi rebeli din PNL să nu susțină inițiativa lui Tișe dacă li se pare că e ilegală.
Că așa e Buda, ca și testicolele, participă, dar nu se bagă, dar tot timpul pare umflat.
Vedeți, cititori dumneavoastră, Clujul a ajuns pe mâna unor nenorociți, fiecare cu agenda proprie. Emil Boc scoate din urechi proiecte cu “japoneji” și „țiriaci”, Daniel Buda și-a adus aminte de presa locală și le-a aruncat două bacnote pentru campania de la europarlamentare (iar „presa” haț-haț, s-a și repezit să ciugulească), Tarcea se visează primar, Mânzat se visează șef la CJ, Secară se vrea în ATOP, iar Alin Tișe ar vrea o statuie. Numai Florin Stamatian mai vrea să doarmă un pic.