FOTOGRAFILA

Ipocriziile de PR ale lui Boc continuă: În cadru septic, securizat, s-a fotografiat din toate unghiurile cum împarte el ghiozdănele copiilor defavoraziați. La copiii de la Pata Rât ai fost, măi, Măiestrică?

Vine școala, drumurile din Cluj-Napoca sunt vraiște în șantier, Clujul pute (noroc cu ploaia, că a mai spălat zoaia), doar campania deșănțată de PR a primarului Emil Boc merge ca unsă. Iar a băgat pentru ”bocălăii” lui (care dau like, felicitări și inimioară din reflex stockholmian, deja), duma aia cu ”Nimeni nu este uitat, nimeni nu este abandonat”, în timp ce s-a fotografiat din toate unghiurile posibile, ca un adevărat Moș Crăciun, cum împarte el, cu mânuțele alea două ale lui cu care avizează blocuri între case și case peste case, ”350 de ghiozdane cu rechizite pentru elevi din familii marginalizate sau în risc de marginalizare”.

Primarul acesta cu două viteze: ”OSĂ” și ”N-OSĂ”, n-a fost de 18 ani de când este primar la Pata Rât, acolo unde sunt copii marginalizați, obligați să trăiască iernile desculți,fără ghiozdane și acces la școală și în putoarea pe care el, Pantelică și Tișe le-o împart zilnic, cadou.

Nu el și protejatul lui, penalul Apostu, i-a marginalizat pe acei oameni la Pata Rât. S-au parașutat ei acolo într-o dimineață geroasă de iarnă, cerând să fie luați pe sus cu dubele poliției.

Să vorbească acest individ despre nimeni nu este uitat, nimeni nu este abandonat, abia după ce face o vizită la Pata Rât. Să dea și el cu nasul în condițiile de viață ale copiilor de acolo.

#Nesimțire_de_5_stele!

Puteau angajații lui să împartă ghiozdanele și rechizitele, fără să-și facăel publicitate pe banii noștri. Cică el a alocat de la buget. Însuși El, de-acssă, de la mică-sa din Răchițele, sau de la el din portofel!

PS: Postarea unei fotografii pe o rețea de socializare NU este o acțiune inofensivă, deoarece protecția datelor personale este impusă de Regulamentul general pentru protecția datelor cu numărul 679 adoptat de Uniunea Europeană în 2016 și intrat în vigoare pe 25 mai 2018, cunoscut prin prescurtarea generică de GDPR (General Data Protection Regulation). Printre activitățile privind confidențialitatea sunt cele privind colectarea, prelucrarea și publicarea imaginilor fotografice și video ale copiilor. Vorbim despre copii din familii vulnerabile care au dreptul la păstrarea demnității ca și orice alt copil. Iată cum Maestrul, Mare Constituționalist, habar nu are ce face când își face publicitate pe spezele unor copii, încălcând legea. Doar este obișnuit să o facă.

FOTO:Pagina oficială de Facebook a primarului Emil Boc

Exit mobile version