Într-un document intitulat “Punctaj politic”, PNL Cluj le recomandă viitorilor candidați: “În intervențiile dvs. publice, subliniați diferența majoră dintre listele de candidați propuse de PNL și cele propuse de PSD, referitoare la criteriul integrității. Toți candidații PNL respectă criteriile de integritate. Niciun candidat PNL nu are nicio calitate procesuală în vreun proces penal. PNL a adoptat în decembrie 2015 setul de criterii de integritate de la care nu a făcut niciun rabat/derogare în desemnarea candidaților nici la alegerile locale, nici la cele parlamentare din 2016”.
Cică PNL ar fi adoptat niște reguli draconice în acest sens. O simplă privire în diagonală peste aceste “draconice” regului și ne lămurește ce “pișvasăr” sunt acestea. Cică PNL nu agreează nepotismul, contractele în relația cu statul, incompatibilitatea și conflictul de interese, precum și problemele penale. Toate împachetate în mizerabila “prezumție de nevinovăție”. Că așa este și politic și corect, să nu ne uităm la problemele omului cu justiția până când aceasta îl priponește definitiv și irevocabil, dar să-i dăm acestuia șansa de a-și dobândi, prin vot, imunitatea șparlamentară.
Prin vot, deci democratic, că nimeni nu-i duce cu sila pe borfași în Parlamentul României, ci numai lista – lista pe care, pe locuri eligibile, hotărăsc, totuși, pilele, cunoștințele și relațiile – așa că tot despre ipocrizie vorbim.
Revin și afirm – și am s-o fac pe tot parcursul acestei pseudo-campanii electorale, în speranța că doar slugoii de partid se vor încolona să voteze, slugarnic, aceste specimene, nu și alți clujeni: lista PNL Cluj colcăie de dinozauri și persoane cu probleme morale, penale și de integritate, exact pe locurile eligibile. Așa, în dispreț față de societate, față de populimea care votează. Locul I la Senat este ocupat de Marius Nicoară, un inconștient care s-a urcat beat mort la volan și a provocat un accident.
„În cazul senatorului clujean Marius Nicoară, lucrurile sunt clare: după ce și-a terfelit imaginea urmărind filme deocheate în Parlament, senatorul s-a urcat beat la volan, a provocat un accident de circulație și s-a caftit cu taximetriștii. În seara în care a accidentat taximetristul, Nicoară avea o alcoolemie de 1,4 grame alcool la mie, adică era beat mort. Pentru această performanță, Nicoară s-a ales cu dosar penal, peste care se așterne un strat gros de praf.” (Monitorul de Cluj)
Numai un neterminat ar insista că acesta este nevinovat după ce a produs un accident la volan și a fost depistat cu 1,4 la mie alcool în sânge. Dar Marius Nicoară face parte din „famiglia” politică a cărei dosare penale se pierd prin sertarele procurorilor, a celor care ucid cu mașina copii pe trotuar, apoi zic că au diabet și alcoolul din sânge este de la un măr mâncat pe “inima goală” (au băut pe creierul gol, asta au făcut). „Famiglia” celor beți de putere care-și omoară subordonații, trimițându-i în gropi cu motocicleta, că ei se grăbesc de la un șpriț la altul, în interesul statului, firește.
Listele PNL Cluj put de la atâta integritate!
Locul II nu contează, că Tuluc candidează pentru a-i ține locul cald lui Alin Tișe de pe locul III, un individ care-și confundă viața pe bani publici cu viața personală și care și-a permis să sfideze legea construind ilegal (prin intermediul familiei, dar pe relațiile și numele lui) două etaje în plus la un turn de birouri și apartamente în plină zonă protejată istoric a Clujului.
Locul I la Camera Deputaților este pentru Florin Stamatian, un profesionist în meseria lui de ginecolog, dar complet obosit politic (încă de pe vremea când a fost numit Prefect și sunt ceva ani de atunci) – ar fi putut să se abțină, mai ales că are de toate și e în pita unsă de politică încă din anii 90. Dar, dacă are ambițul să-i scrie pe piatra de mormânt și “deputat”, asta-i!
Locul II, Adrian Oros, fost țărănist și apa sfințită de la șprițurile dese și prelungite de la Terasa “Sinaia” ale lui Nicoară și viitor partener de restaurant cu senatorul (așa, pe ascuns, că nu se face să fie la vedere).
Pe locul III este copilul sponsorului personal al lui Vasile Blaga, un bihorean de bani gata parașutat în fieful lui Daniel Buda care stă, înghite și face. Ce talente îl recomandă pe Sorin Dan Moldovan pe un loc eligibil pe lista PNL Cluj pentru parlamentare? Cam 88 de milioane de euro făcuți de tata din contracte cu statul, porunca lui Vasile Blaga și obediența celor din PNL Cluj. Iar Blaga e în continuare “Șeful”, chiar dacă a făcut un pas în spate, obligat de către procurorii DNA.
Pe locul IV îl găsim pe Marius Mânzat. Ziar de Cluj a trimis către Agenția Națională de Integritate să studieze dacă Marius Mânzat este afin de gradul II cu numitul Ovidiu Oargă șef al Sucursalei Dej a Companiei de Apă Someș SA, al cărei “patron” este Consiliul Județean Cluj? Că, dacă numitul Ovidiu Oargă este una și aceeași persoană cu cumnatul Ovidiu Oargă și cu directorul Sucursalei Dej a Companiei de Apă, atunci da, avem o situație de incompatibilitate, că în Art. 77 din Legea nr. 393/2004 privind statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare), zice că “nu poate lua parte la deliberarea și adoptarea hotărârilor, consilierul care, fie personal, fie prin soț, soție, afin sau rude, până la gradul al 4-lea inclusiv, are un interes patrimonial sau personal în problema supusă dezbaterii. În consecință, anunțarea interesului patrimonial sau personal și abținerea de la deliberare și de la adoptarea hotărârilor se consemnează în mod obligatoriu în procesul verbal al ședinței”. Și asta pentru că, orice hotărâre adoptată cu încălcarea acestor pevederi este nulă de drept. Iar “Ghidul privind incompatibilitatea și conflictele de interse”, după care s-ar fi putut ghida și Marius Mânzat, ne zice tranșant că cumnatul este afin de gradul II. Iar Marius Mânzat a votat în decembrie anul trecut Bugetul CJ Cluj și nici măcar nu a anunțat că ar avea vreo incompatibilitate în portofoliu.
Pe locul V, care se speră a fi eligibil, este fostul primar din Turda, Tudor Ștefănie. Despre el ne zice ce poamă este Curtea de Conturi și sperăm că o va face și Direcția Națională Anticorupție. Despre el putem afirma că ar vrea să doarmă liniştit la umbra imunităţii parlamentare.
PS: nu mă luați cu povești despre PSD Cluj, sau ALDE, sau te miri alții. În ceea ce privește PSD Cluj, de exemplu, măcar ei nu încearcă prin propunerile făcute să iasă din imaginea cu care ne-au obișnuit: aceeași mizerie. Ce-i pe etichetă: NIMIC – asta conține și lista. De ce aș vota NIMICUL?