Lider global în retailul de articole sportive, INTERSPORT își va extinde prezența în România prin deschiderea celui mai mare magazin al brandului din rețeaua IULIUS, la Cluj-Napoca, în cadrul proiectului mixed-use de regenerare urbană RIVUS.

RIVUS încurajează mișcarea, relaxarea și interacțiunea socială, prin concepte dedicate sportului, centre de activități pentru toate vârstele, magazine de specialitate și infrastructură specifică, indoor și outdoor, inclusiv piste de biciclete perimetrale. „RIVUS este gândit ca un spațiu urban care aduce împreună funcțiuni, comunități și experiențe relevante pentru viața de zi cu zi. Este un proiect construit pornind de la nevoile comunității, iar feedback-ul obținut în urma sondajelor realizate de compania IULIUS, dublat de studiile tendințelor la nivel național și internațional efectuate de agenții de specialitate, ne arată un potențial major de valorificare a tuturor resurselor care se adresează iubitorilor de sport și wellness. De aceea, RIVUS va include o componentă foarte consistentă de branduri sportive și infrastructură dedicate sportului și activităților în aer liber, astfel că, în acest context, prezența INTERSPORT vine ca o extensie naturală a acestei viziuni” – a declarat Oana Diaconescu, Head of Leasing IULIUS.
Cu o suprafață de peste 1.000 mp, noul spațiu va funcționa ca și un magazin-reper, ce reflectă cel mai bine identitatea brandului, punând accent pe experiență, varietate și interacțiune. INTERSPORT propune o gamă extinsă de articole dedicate sporturilor și lifestyle-ului urban, care include: tenis, ping-pong, badminton, înot (plajă și piscină), sporturi de apă, baschet, volei, fotbal, drumeție, fitness și antrenament, box, funwheel (role, skateboard-uri, trotinete), ciclism, alergare și activități de timp liber. Oferta va fi completată de branduri consacrate, precum Adidas, ASICS, Converse, Champion, Hoka, New Balance, Nike, Puma și Reebok, alături de mărcile proprii INTERSPORT: McKinley, Firefly, Nakamura și Energetics.
„Deschiderea INTERSPORT în RIVUS reprezintă un pas strategic în dezvoltarea noastră pe piața din România și o investiție importantă într-un concept de magazin care reflectă standardele internaționale ale brandului. Noul magazin consolidează poziția INTERSPORT ca destinație de referință pentru echipamente sportive, reunind într-un singur spațiu branduri globale de top și mărci proprii, într-un format modern, bine organizat, adaptat stilului de viață urban activ. Misiunea noastră la INTERSPORT este să inspirăm, să sprijinim și să conectăm oamenii care consideră sportul o parte esențială a vieții lor. Ne dorim să îi ajutăm să descopere bucuria mișcării și să își celebreze reușitele de zi cu zi. Obiectivul nostru este să îi aducem mai aproape de sporturile pe care le iubesc și să devenim punctul central al experiențelor lor sportive. În calitate de retailer specializat în articole sportive, INTERSPORT oferă servicii de calitate și consultanță dedicată pentru a ajuta fiecare client să găsească produsele potrivite nevoilor sale individuale. La INTERSPORT RIVUS, clienții pot descoperi o gamă extinsă de încălțăminte, îmbrăcăminte și echipamente pentru cele mai populare sporturi — de la alergare, fitness și ciclism, până la sporturi de echipă, înot, drumeții sau activități de relaxare — beneficiind în același timp de servicii la cele mai înalte standarde” – spune Oana Ionescu, Director Comercial INTERSPORT România.
Conceptul noului magazin nu se limitează la vânzarea de echipamente sportive, ci propune un spațiu al descoperirii, dedicat atât profesioniștilor, cât și celor care își descoperă pasiunea pentru sport. Fiecare vizită este gândită ca o invitație de a explora, testa și alege stilul de mișcare potrivit.
Despre INTERSPORT
INTERSPORT este unul dintre cei mai mari retaileri de articole sportive la nivel global, cu prezență în peste 40 de țări și o rețea internațională de peste 5.500 de magazine. În România, INTERSPORT operează peste 40 de locații, punând la dispoziția clienților o gamă variată de echipamente, încălțăminte și îmbrăcăminte sportivă, adaptată tuturor vârstelor și nivelurilor de performanță.
