In vizor

Instanta este singura care poate anula diploma de licenta a plagiatorului Bogdan Rosca

Universitatea “Avram Iancu” din Cluj se disculpa in cazul lucrarii de licenta despre care se crede ca a fost plagiata de Bogdan Rosca, singurul candidat pentu sefia Radio Cluj. Rectorul de la universitatea privata spune ca Rosca si-a sustinut lucrarea la Universitatea “Babes-Bolyai”. Pe de alta parte, Comisia de etica a UBB Cluj nu poate lua nicio masura daca se dovedeste ca Bogdan Rosca este plagiator, deoarece acesta nu este angajatul universitatii. In schimb, conform Legii Educatiei, rectorul UBB Cluj poate solicita instantei sa anuleze titlu de licantiat al lui Bogdan Rosca.

Rectorul Universitatii “Avram Iancu”, Bogdan Sicoe a declarat ca lucrarea despre care se spune ca a fost plagiata a fost sustinuta de Bogdan Rosca la Universitatea “Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca.

“Este un absolvent de-al nostru, dar lucrarea de licenta a fost sustinuta la UBB Cluj. In 1998, Universitatea Avram Iancu nu era acreditata pentru Administratie Publica si avea autorizare provizorie. Din aceasta cauza, lucrarile de licenta erau sustinute la universitati de stat autorizate, in speta Universitatea Babes-Bolyai”, a spus Bogdan Sicoe.

In aceasta situatie, Comisia de Etica a UBB Cluj va trebui sa ia o decizie, sa hotarasca daca jurnalistul Bogdan Rosca a plagiat sau nu.

Lucrarea despre care exista suspiciuni evidente ca ar fi fost plagiata a fost sustinuta de Bogdan Rosca in 1998 si copiata aproape in intregime de la un coleg de-al sau de la Radio Cluj, Ioan Mihai Miclaus.

Singura diferenta este ca lucrarea lui Rosca se numeste “Politica prin Televiziune”, iar cea a jurnalistului Miclaus, “Campaniile prezidentiale televizate”.

Lucrarea a fost copiata de Bogdan Rosca la numai un an dupa ce Ioan Mihai Miclaus o prezentase la aceeasi universitate clujeana, UBB.

In acest caz a fost sesizata Comisia de Etica a UBB Cluj. Din aceasta comisie fac parte 11 membri, profesori si studenti, fiind condusa de conf. dr. Marcela Salagean

Numai instanta, la cererea rectorului, poate anula diploma de licenta

Este de vazut care va fi decizia Comisiei de etica a universitatii. In cazul in care se va dovedi ca lucrarea a fost plagiata, rectorul Ioan Aurel Pop poate solicita instantei sa anuleze titlul de licentiat obtinut de Bogdan Rosca in 1998, daca se dovedeste ca acesta a plagiat.

De altfel, este singura masura pe care UBB Cluj o poate lua in acest caz, deoarece Rosca nu este angajat al universitatii.

In astfel de cazuri, potrivit Legii Educatiei, articolul 146, se arata ca “rectorul, cu aprobarea senatului universitar, poate solicita instantei competente anularea unui certificat sau a unei diplome de studii atunci cand se dovedeste, prin actiuni de control intern, control al Ministerului Educatiei Nationale sau o constatare a organelor abilitate ale statului, ca s-a obtinut prin mijloace frauduloase sau prin incalcarea prevederilor Codului de etica si deontologie universitara”.

Un caz de plagiat dovedit la UBB anul trecut

“In anul universitar 2012-2013, Comisia de Etica a universitatii a raspuns la 12 plangeri si sesizari. Dintre acestea, opt au fost formulate de catre cadre didactice din interiorul UBB, trei au venit din partea studentilor si a existat si o acuzaţie de plagiat venita de la o persoana neidentificata”, se arata in raportul de activitate al rectorului UBB Cluj, Ioan Aurel Pop. In acelasi raport se mai arata, insa, ca acuzatia de plagiat nu a fost sustinuta prin dovezi din partea petentului.

In vara anului 2013, insa, a mai existat o sesizare privind un caz de plagiat. Este vorba de fostul profesor universitar Gheorghe Popescu, despre care s-a dovedit ca a plagiat o lucrare de doctorat. Drept urmare, Popescu a fost dat afara din universitate.

Cat de integre sunt universitatile clujene

Un studiu publicat de curand de Societatea Academica Romana arata ca nicio universitate din tara noastra nu este cotata cu cinci stele, intr-un top al integritatii academice. Universitatea Babes-Bolyai a fost cotata cu trei stele, situandu-se abia pe locul 20 din 42 in topul integritatii universitatilor din Romania.

Cea mai bine cotata universitate din Cluj-Napoca este cea de Medicina si Farmacie, care a obtinut patru stele si a fost clasata pe locul al doilea. Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara si Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca au primit doar doua stele. Evaluarea SAR a durat un an, iar la realizarea studiului s-a tinut cont de transparent administrativa, corectitudinea academica, calitatea guvenantei si managementul financiar.

 Foto: revistabulevard.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *