PORTRET

Inesa Damaschin – povestea de viață a artistei machiajului profesionist

Inesa Damaschin e o profesionistă a machiajului. În micuțul ei cabinet de machiaj din Cluj face minuni din fizionomia femeilor ce-i trec pragul, sub mâna magică a Inesei defectele faciale devenind inobservabile, iar avantajele fiind mult puse în valoare, în așa fel, încât, dintr-o frumusețe banală, femeia machiată de Inesa devine o zână de basm, numai bună de sucit mințile bărbaților, ale zmeilor cu beamweu, și-ale feților-frumoși cu 300 de cai albi, și mai frumoși decât ei, sub capotă.

Inesa s-a născut în 1983, în Chișinău, în Republica Moldova. A absolvit Universitatea Tehnică, o filială a Universității Gheorghe Asachi din Iași, profilul inginerie electrotehnică și energetică. Facultatea i-a adus  primul contact cu țara-mamă, fiindcă presupunea naveta săptămânală Iași-Chișinău.

Ingineră licențiată în arta machiajului

După absolvirea studiilor universitare, tânăra ingineră a făcut primul curs de machiaj expres, de o săptămână, în anul 2012, în Chișinău, cu Serghei Kliuchnikoff, urmat de un curs de bază cu Ileana Sandu, în București, în 2013, moment în care a început să activeze serios în domeniul machiajului profesionist.

Ileana Sandu, cea de la care a aprofundat această meserie, i-a insuflat încrederea că machiajul poate fi mai mult decât un hobby, putând deveni chiar o afacere, atât profitabilă, cât și creativă. De la Denis Kartashiev, Inesa a deprins dimensiunea artistică a acestui domeniu și ieșirea în afara regulilor, deci creativitatea, iar de la Nataliya Nayda a învățat regulile tehnice ale profesiei: proporțiile geometrice de care trebuie să ții cont în machiaj, felul în care se aplică culorile pe pleoapă și alte  mici trucuri și secrete profesionale.

S-a îndrăgostit de ,,boemia” și de liniștea Clujului

În Cluj, Inesa s-a mutat în ianuarie 2013, împreună cu soțul și cu băiețelul lor de 8 ani. A cunoscut orașul venind în vizită la sora ei și s-au îndrăgostit pe loc de ,”boemia” locului, de calmul urbei, de liniștea pe care a găsit-o aici și pe care a considerat-o propice unei vieți de familie lipsită de tracasările și de agitația altor orașe „mai aglomerate”, cum ar fi Bucureștiul, „cu toate că în domeniul ăsta ar fi fost mult mai avantajos să fi stat în București”.

În domeniul make-up-ului profesionist, Inesa consideră că în Cluj concurența e acerbă, dar, odată cu apariția concurenței, crește și cererea, „care începe să fie tot mai mare, și atunci eu consider că este loc pentru toată lumea”.

După eforturi intense, își deschide propriul salon de make-up, care are sute de cliente fidele

În 2013 Inesa a participat la concursul Beauty Forum Make-Up Artist România, unde a luat locul II, a lucrat ca freelancer, a colaborat cu salonul En Vogue, a făcut tot ce era nevoie pentru a se remarca în acest domeniu, oferind o jumătate de an machiaje gratuite, doar pentru a se face cunoscută.
Anul trecut, în august, și-a luat inima în dinți și și-a deschis propriul studio de machiaj, unde a început și colaborarea cu fotografi, în sistem barter. Primele încercări au fost cu Alexandra Tulbure, cu Andrei Budescu și cu Oszkar Koblos, și, între timp, în cadrul salonului de machiaj, a amenajat și un mini-studio foto, unde lucrează soțul ei, Iurie, care este fotograf profesionist:

„Noi lucrăm împreună și formăm o echipă, în studioul de machiaj este și un mini-studio foto, de portrete mai ales, așa că toate modelele noastre, care ajung aici, au poze profesioniste după. Afacerea a devenit astfel una de familie.”

Și soțul este tot din Chișinău, tot inginer la bază, ca și Inesa, doi ingineri artiști, așadar, clujeni basarabeni, care s-au stabilit aici pentru a întemeia o afacere și o familie, o afacere de familie, în orașul lor adoptiv, de suflet. Afacerea are deja o bază de clienți destul de vastă, cu sute de cliente fidele.

Predă și cursuri de inițiere în make-up, în cadrul salonului propriu

Începând cu acest an, Inesa predă, în cadrul salonului ei de machiaj, și cursuri de inițiere pentru fetele care doresc să înceapă o carieră în domeniu.
Fiindcă e convinsă că diferența dintre un machiaj profesionist și unul amator stă în primul rând în gradul de calificare al make-up artistului, Inesa frecventează regulat Master Class-uri de perfecționare și participă la concursurile de profil, anul acesta luând locul III la competiția Beauty Forum. Capacitatea make-up artistului de a adapta orice stil de machiaj la particularitățile fiecare persoane, Inesa o consideră definitorie pentru gradul de profesionalism al machiorului, existând și ”make-up artiști” ce doar imită șabloane copiate de undeva, de pe net, sau din reviste.

Investește foarte mult în produsele folosite

Un alt criteriu de profesionalism constă și în produsele folosite, în care se investește foarte mult și care trebuie să fie într-o gamă foarte variată:

„Industria frumuseții s-a dezvoltat foarte mult și oferă o gamă destul de largă, atât pentru femeile care se machiază singure acasă, cât și pentru profesioniști, și pot fi combinate foarte ușor produsele de la mai multe branduri și rezultatul să fie satisfăcător. Doar că femeile merită să fie conștiente că raportul calitate-preț e destul de important aici, trebuie să fie conștiente că un produs ieftin nu poate să își facă treaba ca și unul care costă triplu. Domeniul machiajului, profesia asta e foarte costisitoare, investițiile sunt foarte mari din start, produse, cursuri care costă foarte mult de obicei, iar investițiile se recuperează foarte greu, mai ales când ești la început.”

„Produsele moderne nu mai sunt dăunătoare tenului, cum erau acum 10 ani”, consideră Inesa, „au avansat foarte tare”.

Miresele, cele mai machiate femei

Perioada cea mai solicitantă pentru un make-up artist este cea de vară, sezonul de nunți, începând din mai, și până toamna, prin septembrie-octombrie, când programările, în weekend, sunt din oră în oră, sau chiar din 30 în 30 de minute, uneori, întreaga zi.
Consultațiile cu miresele, care sunt gratuite, ocupă în rest săptămâna Inesei, plus ședințele foto cu ,,lookuri mai artistice și mai fashion”, și cursurile de inițiere, ce au loc în mod regulat, în fiecare lună, un curs durând două luni, cu o frecvență de 3-4 ședințe săptămânale:

„Am făcut foarte multe cursuri de automachiaj, în grupe formate din 3 persoane, și în mod regulat organizăm și cursuri de automachiaj individuale, unde învățăm fiecare femeie să se machieze singură, să își pună în valoare trăsăturile frumoase și personalitatea ei.”

Foarte puține femei știu într-adevăr să se machieze

La curiozitatea mea, dacă știu femeile, în general, să se machieze, Inesa îmi răspunde sincer:

„Nu prea, foarte puține care știu într-adevăr să se machieze. Cele mai frecvente greșeli de machiaj pe care le fac femeile când se machiază singure sunt absența conturului feței, sprâncenele, cea mai mare problemă în domeniu, nu sunt foarte reușite la multă lume, și la ochi, o problemă e lipsa de intensitate și de volum a machiajului.”

„Machiajul ajutător poate schimba foarte tare o femeie”, consideră Inesa, „fața, forma feței, poate intensifica culoarea ochilor, poate ascunde defecte de piele, de volum, nas mare, ochi mici, buze mici, gene… Machiajul este foarte important în viața noastră, pentru că ne oferă mai multă încredere în sine, o femeie este mult mai încrezătoare atunci când se simte frumoasă, și lucrul acesta se reflectă – ea reflectă acest lucru în jurul ei.”

O mireasă nu ar trebui să economisească atunci când vine vorba de machiaj și de coafură

Ce i se pare Inesei de neînțeles este faptul că femeile, la evenimentele importante din viața lor, sunt gata să plătească sume foarte mari pentru o rochie, pe care să o poarte o singură seară, iar când ajung la machiajul de mireasă, de exemplu, tind să caute soluția cea mai ieftină:

„Dacă vorbim de mirese, fața lor rămâne imprimată în poze, pe care vor să le admire toată viața, așa că o mireasă nu ar trebui în niciun caz să economisească atunci când e vorba de machiaj și coafură.”

Un machiaj profesionist pornește de la 120 de lei și merge până la 200, fiind folosite produse profesionale, care pot ține și 3 zile, „dacă femeia nu se spală pe față 3 zile, dar e recomandat să se spele”.
Inesa și-ar dori o clientelă mai diversificată, mai burlacă, sau mai căsătorită, să nu fie doar mirese, adică femei aflate chiar înainte de căsătorie, categorie nevoită să meargă la machiaj: ,,Mi-aș dori ca machiajul să fie mult mai accesibil, ca toate femeile să poată veni mult mai des.”

„România pentru noi e Clujul, atât! Aici o să rămânem.”

Ca să te faci cunoscut în domeniul make-up-ului, trebuie să fii o persoană mai publică și mai socială, să participi la tot felul de evenimente”, îmi povestește Inesa, „dar din păcate noi suntem mai casnici și le-aș recomanda altora să fie mai activi la toate evenimentele care au loc în oraș, că se întâmplă multe în Clujul ăsta.”

Celor doi basarabeni clujeni le place arta în general, tot ce ține de frumos, dar, afacerea și copilul le ocupă tot timpul, rămânându-le prea puțin timp liber pentru a gusta oferta culturală a Clujului, pe care îl îndrăgesc atât! Ei sunt liniștiți ca și orașul, mi se destăinuie Inesa, s-au adaptat foarte repede și și-au făcut mulți prieteni la Cluj, întâlnind aici „oameni buni, oameni potriviți”:

„România pentru noi e Clujul, atât! Aici o să rămânem. E frumos: arhitectura, oamenii, aerul din Cluj. Oamenii sunt mult mai faini decât în restul orașelor în care am fost noi, mai liniștiți, mai calmi, și rezonează cu personalitatea noastră, fiindcă și noi, toți, suntem liniștiți, calmi, nu iubim agitația.”

Calmi și hotărâți, cei doi proaspeți clujeni au planuri mari:

„În scurt timp vrem să ne mutăm într-un spațiu mai mare, pentru a ne mări capacitatea de a primi mai multe eleve cursante și cliente, vrem să participăm la toate concursurile din domeniu, atât la nivel național, cât și internațional, să ne dezvoltăm și să participăm împreună la dezvoltarea acestei frumoase industrii de make-up!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *