Pompierii au intervenit azi dimineață pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un bar din Gherla.
O autospecială pentru stingerea incendiilor a intervenit în această dimineață, în jurul orei 5.20, pentru a stinge flăcările care au cuprins un local de tip bar de pe strada Gelu din municipiul Gherla.

Focul a cuprins un aparat de răcit băuturi și un obiect de mobilier și a fost controlat în scurt timp de către echipajul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al primăriei municipiului Gherla, care a fost alertat pentru a asigura prima intervenție.
Nu au fost persoane rănite ca urmare a acestui eveniment, iar cercetările preliminare au stabilit că incendiul a pornit de la o defecțiune a aparatului electric.
Fotocredit: Monitorul de Cluj