Eveniment

Incendiu într-un apartament de pe strada Soporului

Pompierii din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Cluj-Napoca au finalizat, în urmă cu puține momente, o intervenție pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un apartament al unui bloc aflat pe strada Soporului din municipiul Cluj-Napoca.

Apelul de urgență a venit în jurul orei 16.30, iar la fața locului au fost trimise imediat două autospeciale de stingere, două autoscări și o ambulanță SMURD. Incendiul s-a manifestat în interiorul unui apartament situat la etajul IX, fiind lichidat rapid.

Din fericire, nu au existat victime, iar mai mulți locatari s-au autoevacuat până la sosirea forțelor noastre. După lichidarea incendiului, pompierii au folosit ventilatorul de intervenție pentru ventilarea spațiului afectat.

Cel mai probabil, incendiul a izbucnit din cauza unei defecțiuni electrice la un frigider.