Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au finalizat o intervenție pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie din comuna Panticeu.
Apelul de urgență a venit în jurul orei 18.00, iar la fața locului s-au deplasat două autospeciale de mare capacitate, precum și autoscara. În paralel, forțele au fost suplimentate cu o autospecială de capacitate medie de la Punctul de Lucru Jucu, respectiv echipajul SMURD de la Punctul de Lucru Gherla.
Incendiul s-a manifestat generalizat la acoperișul unei case de locuit, precum și la o anexă, pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați. Prin intervenția promptă, pompierii au protejat o altă anexă gospodărească situată în imediata vecinătate, dar și restul locuinței. Pe de altă parte, în zonă nu existau hidranți, astfel că, pentru a lichida incendiul, pompierii au utilizat aproximativ 20.000 de litri de apă care se aflau strict în autospecialele de intervenție.
Pe parcursul misiunii, un bărbat în vârstă de 89 de ani a fost evaluat de către paramedicii SMURD, dar nu a necesitat transportul la spital. După aproximativ trei ore, echipajele noastre au revenit la bază.
Cel mai probabil, incendiul a izbucnit din cauza jarului nestins, căzut din centrala pe lemne.

