Eveniment

Incendiu în balconul unui apartament din Florești, pornit de la o lumânare. O pisică nu a mai putut fi salvată

Pompierii din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca intervin în aceste momente pentru stingerea unui incendiu izbucnit la balconul unui apartament situat pe strada Eroilor din comuna Florești.

Din primele date, incendiul se manifestă pe o suprafață de aproximativ 10 metri pătrați, iar până acum nu sunt persoane care să solicite îngrijiri medicale. Totodată, nu s-a impus evacuarea locatarilor.

La fața locului au fost trimise două autospeciale de stingere și autoscara.

Incendiul a fost lichidat în limitele găsite de către pompieri, manifestându-se doar la respectivul balcon. Din păcate, o pisică nu a mai putut fi salvată, iar flăcările au izbucnit, cel mai probabil, din cauza unei lumânări nesupravegheate.