Politica

ÎN ZID, CU TOATE PÂNZELE SUS: USR aprobă lista miniștrilor Cabinetului Cioloș și programul de guvernare, ultimul pas înainte de audierile și votul din Parlament

Programul de guvernare şi lista Cabinetului Cioloş urmează să fie aprobate duminică după-amiază de conducerea USR, pentru ca luni să fie depuse la Parlament în vederea declanşării procedurii de învestire a noului guvern. Noua echipă ar urma să fie formată exclusiv din membrii propuși de USR, după ce PNL a refuzat orice variantă și l-a trimis pe Dacian Cioloș să negocieze cu PSD și AUR care au votat moțiunea de cenzură împotriva Cabinetului Cîțu. Tot liberalii au susținut că, în cazul în care Cioloș nu obține votul de încredere al Parlamentului, vor demara discuții cu toate partidele parlamentare, mai puțin AUR.

Premierul desemnat Dacian Cioloş a precizat că printre membrii Executivului ar trebui să se regăsească fostul ministru al Transporturilor Cătălin Drulă şi fostul vicepremier Dan Barna.

Dacian Cioloş a anunţat încă de vineri seară că primeşte deja propuneri de nume de miniştri de la membrii Biroului National al USR şi că va forma o listă scurtă pe fiecare minister.

Duminică dimineaţă, Biroul Naţional va decide forma finală a listei cu miniştri, care, alături de programul de guvernare discutat sâmbătă, va fi prezentată şi supusă aprobării Comitetului Politic al USR duminică, de la ora 18:00, într-o şedinţă care va avea loc online, potrivit news.ro.

Dacian Cioloş a precizat că va menţine actuala structură a Guvernului, pentru a evita procedurile suplimentare pe care o eventuală modificare le-ar implica, ceea ce ar duce la prelungirea crizei politice.

Lista cu propunerile de miniştri şi programul de guvernare USR vor fi depuse luni în Parlament, iar Birourile Permanente ale celor două Camere stabilesc data şedinţei comune pentru învestirea noului Executiv, termenul fiind de cel mult 15 zile.

Nu știm cine l-a învățat pe Cioloș că varianta asta a ”sacrificiului pentru Patrie” (când toată lumea șie că ”patria” pentru politicienii din România este resursa de bani din PNRR și PNDL), ar fi una câștigătoare de imagine, dar ne amintește de bancul cu orbul îndrumat de ”un binevoitor” să treacă strada. ”Ai grijă, urmează bordura”, îl îndrumă acesta, grijuliu. Apoi, după ce-l trece strada și-l aduce în fața unui zid, îi zice: ”sări, e-o baltă!”…
Sări, Daciane, cu guvernul ăla minoritar pe care-l huleai la peneliști!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *