In vizor

În secolul XXI, lumină cu lămpașul. Un sat din Cluj nu are electricitate. Locuitorii trăiesc în beznă

În secolul XXI locuitorii din satul Călățele Pădure trăiesc ca în Evul Mediu. Nu au curent electric în locuințe și, generație după generație, la lăsarea serii își luminează casele cu lămpi pe petrol. Prin curte, odată cu lăsarea întunericului, merg mai multe pe bâjbâite. 

„Nu stiu cum e cu lumina in casa. Mi-am adus lumina de la biserica. Petrolul nu se mai prea gaseste. Cu motorina, cu ce putem si noi ne descurcam, iarna punem lemne pe foc”, spune unul dintre localnicii care nu are electriciate.

Cum se descurcă fără curent? „Cum putem…”, e concluzia amara.

Sătenii așteaptă de zeci de ani să fie racordați la rețeaua electrică. Consiliul Județean a alocat 200.000 de lei pentru extinderea rețelei, însă banii abia reușesc să acopere jumătate din lucrări. 

„Pentru Călățele Pădure sunt patru tronsoane, dar noi avem bani numai pentru două tronsoane”, sustine primarul Vasile Tripon.

Dintre cele patru tronsoane care au nevoie de electricitate, două sunt locuite, iar pe celelalte urmează să fie construite case, informeaza NCN.

Consilierii locali nu s-au decis care tronsoane sunt mai importante, astfel că până în momentul de față, lucrările nu au început. Până reprezentanții administrației locale vor ajunge la un numitor comun, locuitorii din Călățele Pădure vor continua să stea în casă la lumina lămpașului, ca pe vremea bunicilor.

 

 

 

Foto: ziarulclujean.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *