Ne-am plâns de statul asistențial, de mita pe care o reprezintă funcțiile publice și de supradimensionarea aparatului bugetar. Despre cum se fură sistemul asigurărilor de sănătate, despre cum s-a dat credit doar cu buletinul, despre cum în timp ce economia duduia ne-am îndatorat pe cap de locuitor și am topit banii numai pentru a plăti pensii, asistență socială și prime slujbașilor de stat. Și cum o facem în continuare, că nu am învățat nimic atunci când am fost nevoiți să strângem cureaua.
Că, atunci când s-a strâns cureaua, au început cu toții să țipe că n-au cu ce-și plăti plasma și jeep-ul, sau că sunt dați afară din vila de protocol, că e o restanță la chirie.
Statul mafiot clientelar este creat de către cetățeni clientelari cu apucături mafiote – fiecare la nivelul mafiei lui: de scară de bloc, de stradă, de cartier, de întreprindere, de sat, somună, municipiu, județ, țară…
Haide ami bine să vorbim despre inutilități clientelar-civice. Despre cum unii n-au nici budă-n casă, dar vin “ecologiștii” să-i învețe cum să facă turism, în timp ce alții le speculează aurul de sub fund la bursă. De zeci de ani nu au fost capabili acești “ecologiști” să depună un proiect, să atragă fonduri în zonă, să facă ceva concret: o canalizare, o stație de epurare a metalelor grele care se deversează în Arieș – ca exemplu, despre Roșia Montană vorbesc – nu beții crunte la tot felul de FânFest-uri și pipilic pe pajiști.
Sau despre acei oameni care cică n-au un acoperiș deasupra capului, deși li s-ar cuveni (că așa li se plânge pe umeri la alegeri), în timp ce baștanii sistemului își cumpărau, pe 100 – 200 de RON, câte o locuință ANL? Să aibă, să fie, să mai câștige și ei la o chirie, ceva.
Și despre care prostie vorbim? Cea a politicienilor a căror slujbă este datul din gură și datul bine pe sticlă, a celor care nu văd altă rezolvare a problemelor lor decât prin a vota cu cei care-i mint cel mai frumos, sau despre a tinerilor frumoși și liberi care se urinează cu aceeași boltă pe legi când este vorba despre mulțumirea lor personală, sau simple exerciții de martiraj public (m-a arestat jandarmul, că nu i-am dat buletinul și i-am zis că-i slugă: „plăcuțe suedeze, PSD”)? Sau a celor care nu s-au dus la vot, dar au avut pretenții de alegeri anticipate, de strada care dărâmă guvernul în dauna votului exercitat democratic?
Nu votezi, nu exiști – nu exiști, ce pretenții poți să ai? Votul îl trimite pe politician atât la primărie, cât și la președinția Consiliilor județene, și în Parlament și la Guvernare. Ne plângem de politicieni că “se orientează” și devin mimetici cu cei care le oferă această șansă? E dreptul lor.
În loc să ne plângem, mai bine le-am impune ce să facă. Le-am cere (și ne-am cere) să respecte legile existente și să le îmbunătățească pe acelea pe care le-au făcut praf în interesul lor.
Chiar avem nevoie de o nouă lege a partidelor politice. O lege prin care chiar să putem face partide locale și regionale – care să se poată ocupa strict de problemele locului, regiunii, probleme specifice și irepetabile în alte zone (sau măcar de nebăgat în seamă). O lege prin care să avem dreptul, ca votanți care și-au exercitat dreptul de vot, să putem retrage încrederea investită politicianului care nu ne mai reprezintă, mai repede decât expirarea madatului și/sau a interzicerii împuțirii în mandat a oricărui ales. Să nu se împută în nărav.
Căci despre nărav este vorba și despre faptul că orice om care se împute într-o funcție, ajunge să se confunde cu funcția. Ajunge să se creadă izvor de lege.
În rest, rețineți: nici un politician nu s-a băgat singur în funcții sau la guvernare. Votul sau ne-votul cuiva l-a trimis unde e (și nu în origini, unde mulți o merită).