Imobiliarele continuă să sfideze pandemia prin creșteri constante în volumul vânzărilor în principalele orașe din țară. În luna martie a acestui an, la Cluj tranzacțiile au explodat față de martie 2020, municipiul menținându-și poziția în topul orașelor cu cele mai scumpe, dar și cu cele mai bine vândute imobile din țară.
Martie 2020 versus martie 2021
La Cluj, în martie 2021 s-au vândut mai multe imobile față de luna martie a anului 2020: 3 917 versus 2 975. Vorbim despre aproape 1000 contracte de vânzare-cumpărare încheiate în plus în a treia lună a anului acesta, față de martie 2020.
Potrivit datelor statistice oferite de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, în martie 2021, la Cluj s-au vândut 3 917 imobile – 1 227 unități individuale, 1 127 terenuri intravilane fără construcții, 1 325 terenuri intravilane cu construcții, 11 terenuri extravilane neagricole și 227 terenuri extravilane agricole.
În martie 2020, la Cluj s-au vândut 2 975 imobile – 934 unități individuale, 787 terenuri intravilane fără construcții, 990 terenuri intravilane cu construcții, 1 terenuri extravilane neagricole și 263 terenuri extravilane agricole.
Clujul și-a menținut poziția în clasamentul național
În primele trei luni ale acestui an, Clujul s-a situat pe locul 3 pe țară ca număr de vânzări imobiliare cu 9 502 tranzacții, fiind precedat Ilfov (13 168 tranzacții) și București (27 185 tranzacții).
În primele trei luni ale anului trecut, Clujul s-a situat tot pe locul 3 pe țară cu 8 233 tranzacții încheiate, fiind precedat de Ilfov (12 518 tranzacții) și București (24 405 tranzacții).
Putem observa, așadar, o creștere a numărului de tranzacții în cazul celor 3 zone de pe podium. La Cluj, în primele 3 luni ale acestui an s-au vândut cu 1 269 mai multe imobile față de perioada similară a anului trecut.
Cererea crescută duce la scumpirea pieței imobiliare
Avântul vânzărilor, care s-a menținut aproape în toate lunile de pandemie, a dus la creșterea firească a prețurilor apartamentelor, pe piața liberă prețul fiind dat de cerere și ofertă.
„În orașul de pe Someș, așteptările vânzătorilor de apartamente s-au majorat cu 2,1% în martie, acestea situându-se, în momentul de față, la o medie de 1.887 de euro pe metru pătrat util (comparativ cu 1.848 de euro pe metru pătrat la finele lui februarie). Prețurile au crescut pe ambele segmente de piață analizate: locuințele din blocurile vechi s-au apreciat cu 1,7% (de la 1.822 la 1.853 de euro pe metru pătrat util), iar cele din ansamblurile noi, cu 2,7% (de la 1.874 la 1.924 de euro pe metru pătrat)”, scrie biziday.ro, pe baza datelor oferite de imobiliare.ro.