
Tribunalul Iflov s-a pronunțat m7 și 10 aprilie 2023, în două dosare prin care se cerea INSOLVENȚA firmei Realtopfarma SA, deținută de soțul Elenei Udrea, Adrian Alexandrov, prin care urma să se construiască cel mai mare proiect imobiliar din România – Transilvania Smart City din Cluj-Napoca.
- Unul dintre dosare a fost deschis de creditorul ROCREDIT IFN SA, iar al doilea firmele și persoanele creditoare – SDC IMOBILIARE SRL, TRUCK SERVICE S.R.L., CESACO INVEST SRL, APOLLO JUNIOR SRL, CABINET DE AVOCAT SORIN BOLDI DIN BAROUL BUCURESTI, PETROVAN GHEORGHE, TUDOR ADRIAN INVEST SRL, TRANSILVANIA SAMRT ARCHITECTURE SRL, PETROVAN MARIANA LIVIA.
Cele două dosare au fost comasate, primind soluție comună: DECLARAREA INSOVENȚEI. Așa că TOATE aceste firme intră la masa credală.
”Admite cererea debitoarei. În temeiul art. 71 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, deschide procedura generală de insolvenţă faţă de debitor. Pune în vedere debitoarei faptul că este obligată să depună în 10 zile de la pronunţarea prezentei hotărâri, la dosarul cauzei, actele şi informaţiile prevăzute la art. 67 alin. 1 din Legea nr. 85/2014. În cazul în care debitorul nu va depune actele şi informaţiile arătate devin aplicabile dispoziţiile art. 82 alin. 1 şi 2 şi art. 169 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2014. Se vor fixa următoarele termene limită: a) termenul limită de depunere, de către creditori, a opoziţiilor la încheierea de deschidere a procedurii – 10 zile de la primirea notificării, precum şi termenul de soluţionare a opoziţiilor, care nu va depăşi 10 zile de la data expirării termenului de depunere a acestora; b) termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului –26.05.2023; c) termenul de verificare a creanţelor, de întocmire şi publicare în BPI a tabelului preliminar de creanţe – 16.06.2023; d) termenul de definitivare a tabelului creanţelor – 12.07.2023; e) data primei şedinţe a adunării generale a creditorilor – 22.06.2023. Desemnează administrator judiciar provizoriu DASCAL INSOVENCY SPRL, cu o remuneraţie provizorie de 6000 lei (plus TVA)/lună din averea debitorului. În temeiul art. 71 alin. 2 din Legea nr. 85/2014, dispune ca administratorul judiciar să trimită o notificare, în condiţiile art. 99 alin. 3 şi art.100 din lege, privind deschiderea procedurii generale împotriva debitorului, tuturor creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitor în conformitate cu art. 67 alin. 1 lit. c), debitorului şi oficiului registrului comerţului sau, după caz, registrului societăţilor agricole ori registrului asociaţilor şi fundaţiilor în care debitorul este înmatriculat, pentru efectuarea menţiunii, instanţelor judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul declarat la registrul comerţului, şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi, în vederea aplicării prevederilor art. 75 din Legea nr. 85/2014. Pune în vedere administratorului judiciar să efectueze în 60 de zile de la data pronunţării prezentei hotărâri inventarierea bunurilor debitorului, să întocmească şi să depună la dosar, în termen de 20 de zile de la desemnare, raportul prevăzut la art. 92 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, şi, în termen de 40 de zile de la desemnare, raportul prevăzut la art. 97 din aceeaşi lege. În temeiul art. 39 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, dispune deschiderea de către debitor a unui cont la o unitate bancară din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii; în caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către administratorul judiciar. Eventualele disponibilităţi băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar. Pune în vedere administratorului judiciar prevederile art. 252 din Legea nr. 31/1990, republicată şi dispune îndeplinirea formalităţilor privind menţionarea la registrul comerţului a reprezentanţilor permanenţi ai săi. Pune în vedere administratorului judiciar să depună lunar la dosar raportul prevăzut de art. 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2014. În temeiul art. 66 alin. 6 din Legea nr. 85/2014 califică cererile creditorilor SDC IMOBILIARE SRL, TRUCK SERVICE S.R.L., CESACO INVEST SRL, APOLLO JUNIOR SRL, CAB. AV. Sorin Boldi, PETROVAN GHEORGHE, PETROVAN Mariana Livia, Transilvania Smart SRL, Transilvania Smart CONSTRUCT SRL, TUDOR ADRIAN INVEST SRL, ROCREDIT SRL, ca fiind declaraţii de creanţă. Fixează termen de control în şedinţă publică pentru analiza stadiului continuării procedurii la 08.09.2023 ora 11 cu citarea părţilor. Executorie. Cu apel, în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, ce va fi depus la Tribunalul Ilfov. Pronunţată azi, 10.04.2023 şi pusă la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei.”, arată soluția pe scurt a instanței, prezentată de gazetadecluj.ro, soluție care poate fi accesată aici.
PRIN URMARE, în loc să ”să depună în 10 zile de la pronunţarea prezentei hotărâri, la dosarul cauzei, actele şi informaţiile prevăzute la art. 67 alin. 1 din Legea nr. 85/2014”, escrocii de la Relaplatforma au depus la presa de chitanțier un comunicat prin care ne anunță că NU SUNT ÎN INSOLVENȚĂ. Se minte în sentința Tribunalului Ilfov, oare?
Susțin băieții cu avioanele imobiliare următoarele:
”1. Societatea REALTOPFARMA SA societate care dezvolta proiectul TRANSILVANIA SMART CITY nu se afla in procedura de insolventa la cererea creditorilor ci se afla in stare de REORGANIZARE la cererea debitorului adica a societatii in sine, toate acestea fiind de fapt o forma de protectie impotriva atacurilor venite din partea celor care pana la un anumit punct i-am considerat parteneri respectiv SDC IMOBILIARE SRL prin STEFAN BERCIU si NELUTU VARGA societate care reprezinta interesele oculte ale celebrului Grup de la Cluj si care a incercat in mod repetat o preluare in forta a acestei afaceri prin diferite metode total ilegale.
2. Motivele care au stat la baza cererii subscrisei de a intra in stare de reorganizare desi nu exista creditari sau alte forme de imprumut de la institutii financiare sau terti in afara de actionari sau societatile partenere membre ale grupului, au fost acelea de a reusi sa ne protejam impotriva acestui atac murdar de preluare in forta pentru a putea, protejati fiind astfel de institutiile statului sa edificam proiectul propus si sa livram catre persoanele care au achizitionat apartamente in acest complex bunurile promise.
3. Presupusii creditori secundari respectiv Sdc Imobiliare SRL ,Truck Service SRL si Silinast Concept SRL sunt firme controlate de catre Grupul de la Cluj prin STEFAN BERCIU care prin metode total ilegale au incercat sa introduca o stare de insolventa si nu in ultimul rand sa preia abuziv societatea care dezvolta proiectul TRANSILVANIA SMART CITY dar, din fericire nu s-a reusit.
4. Metoda prin care s-a desfasurat intreaga actiune de preluare este una complexa bazata pe inselaciune, spalarea a banilor, cesiunea unei creante inexistente cat si alte fapte care se inscriu in sfera Codului Penal intreaga operatiune fiind condusa de catre STEFAN BERCIU si NELUTU VARGA uneeltele Grupului de la Cluj.
In cauza mai sus mentionata exista deschise mai multe dosare de urmarie penala in persoana lui STEFAN BERCIU , GABRIEL STAN ,SILAGHI FLORIN administrator al SILINAST CONCEPT SRL, firma intrata intre timp in insolventa, o incercare disperata de a acoperi urmele si de a se proteja in fata multiplelor neleguiri comise si nu in ultimul rand in perosoana lui NELUTU VARGA sageata GRUPULUI DE LA CLUJ.
Totodata, dorim sa precizam ferm ca nu am avut nici o relatie contractuala sau de alta natura cu societatile carora le-au fost cesionate ilegal bilete la ordin de catre membrii grupului infranctional.
Documentul de urmarire penala il atasam prezentei:
5. Relatia REALTOPFARMA SA si SDC IMOBILIARE SRL este una contractuala parafata printr-un CONTRACT DE CONSTRUIRE unde societatea SDC IMOBILIARE avea obligatia de a edifica prima parte din proiect aspect care nu s-a intamplat aceasta refuzand de fiecare data sa construiasca asa cum contractul o cerea desi a fost notificat in repetate randuri de catre noi.
Atasam prezentei si ultima notificare:
Nu am reactionat pana in acest moment deoarece am considerat ca dezideratul nostru comun este edificarea proiectului Transilvania Smart City in parteneriatul pe care societatea noastra l-a respectat ad literam pana in acest moment, aspect pe care nu il putem declara si despre fostii nostrii partenerii SDC IMOBILIARE SRL CARE AU PARASIT INCA DIN LUNA OCTOMBRIE 2022 FARA NICI O EXPLICATIE SANTIERUL. Totodata pe aceasta cale dorim sa somam public societatea SDC IMOBILIARE sa reia lucrarile in santier si sa isi onoreze obilgatiile fata de clienti in caz contrar ne vom simti obligati sa cerem FALIMENTUL SOCIETATII SDC IMOBILIARE SRL”.
Chiar nu știm dacă mai e ceva de zis în această sminteală comunicațională care își permite să anuleze decizia unui Tribunal!
Prin urmare, Transilvania Penal City anunță solemn că:
1. ei nu-s în insolvență ci-n reorganizare – deși corpul deciziei Tribunalului Ilfov vorbește despre INSOLVENȚĂ (negru pe alb), nu despre o presupusă reorganizare.
2. acuză SDC Imobiliare că reprezintă interesele tenebroasei Grup de la Cluj, cu mârșăvii gen înșelăciune, spălare de bani, cesiunea unei creanțe inexistente și alte asimilate bulăului
3. îi somează pe SDC să ridice urgeeent lopata și să treacă la lucru înapoi pe șantier…
4. c-apăi dacă nu, ei (TSC) și dau faliment.
După cum zice activistul clujean Szakats Istvan: ”Cazul Transilvania Smart City merită și va merita studiat din foarte multe puncte de vedere – pentru că calapodul se potrivește atâtor alte investiții imobiliare faraonice trecute, prezente și viitoare.
– cu fanfarele de la început despre Cel Mai Mare Orice.– cu puhoiul de randări science-fiction.– cu binecuvântarea primarului.– cu prefezabilități, fezabilități, aprobări și autorizații spectaculoase.– cu vânzări record de pe planșă, cică.