Din oras

Iar pute Clujul: A revenit mirosul de fecale

Clujenii se plâng că orașul este din nou traversat de miresme de dejecții. Platforma de sesizări a Primăriei s-a umplut de plângeri venite din partea oamenilor din toate cartierele.

„În zona Bd. Muncii a revenit mirosul de fecale, care ne-a terminat olfactiv vara asta. Cat trebuie sa mai induram? Ce trebuie sa se intample ca cineva sa ia cu adevarat problema in serios?”

„Am coborât din bus în Gheorgheni azi. Imediat am verificat dacă am călcat în ceva surpriză de la un câine. Dar nu, pur și simplu miroase așa.”

„Iarăși pute deosebit.”, au sesizat clujenii.

Aceste mirosuri îi afectează periodic pe clujeni, iar explicația autorităților este că „vinovații” sunt cei care efectuează fertilizarea organică a terenurilor cu îngrățăminte. Desigur, că periodic și gunoaiele de la Pata Rât sunt vinovate pentru izul care acoperă orașul. De altfel, imediat ce ajungi pe aeroportul din Cluj te întâmpină un miros pestilențial de gunoi.