Horia Şulea şi-a exprimat, în direct la NCN, opinia în legătură cu trimiterea în judecată a senatorului Marius Nicoară. Primarul comunei Floreşti şi candidat la preşedenţia PNL Cluj a afirmat că dacă senatorul a fost surprins băut la volan, fapt ce a dus la provocarea unui accident de circulaţie, va răspunde cu certitudine pentru faptele sale.
Horia Şulea a fost moderat în afirmaţii cu privire la fapta „senatorului 1,65 la mie”, Marius Nicoară. Motivul pentru care Şulea nu a îndrăznit să îşi exprime concret dacă în calitate de cetăţean, nu ca membru de opartid, l-ar fi votat sau nu pe Marius Nicoară, cunoscând că acesta a provocat un accident soldat cu victime fiind în stare de ebrietate, este că la îndemnul lui Marius Nicoară şi-a început cariera politică. Şulea nu a ezitat însă să afirme că pentru fapta sa, dacă va fi găsit vinovat, „senatorul 1,65 la mie” va plăti.
„E un aspect care trebuie discutat. Atâta timp cât legislaţia îţi permite aceşti paşi (de a candida după ce ai produs un accident beat fiind la volan, nr.red.?); din câte am înţeles, acolo treburile nu sunt foarte clare. Am înţeles că sunt multe aspecte ilegale în ceea ce priveşte documentaţia prealabilă ajungerii în instanţă. Nu mă pot pronunţa. Când în 2008 am spus stop activităţii mele private şi m-am implicat strict în administraţie şi în politică, acest pas l-am făcut doar la îndemnul şi la susţinerea lui Marius Nicoară. Oamenii greşesc. Fiecare dintre noi plătim pentru faptele noastre. Dacă Marius Nicoară este vinovat cu siguranţă va plăti pentru ceea ce a făcut” – a afirmat, joi seara, Horia Şulea în emisiunea „Din Oraş” de la NCN
rimarul a recunoscut c