Politica

Guvernul lansează programul anti-criză… La o jumătate de oră de la lansare, siteul imminvest.ro era blocat!

Ministrul de Finanțe, Florin Cîțu, anunță că azi va fi lansat programul IMM Invest, un program de finanțare a micilor afaceri, fără dobândă, care va funcționa pe întreg parcursul anului, fiind dată de la stat suma de 15 miliarde de lei. Cițu a punctat astfel că Executivul intră în faza a II-a de repornire a economiei.

Programul IMM Invest prevede ca afacerile mici și mijlocii din România să poată beneficia de credite garantate cu până la 90%, fără comisioane sau dobânzi.  Programul nu are nicio condiționalitate și se adresează tuturor firmelelor, nu doar celor care au fost afectate de criza cauzată de COVID-19.

„Începem etapa a II-a de repornire a economiei.

Firmele pot accesa credite fără dobândă

Vor fi sustinute 600 de mii de locuri de muncă.

Companiile se pot inregistra pe imminvest.ro.

Comisioanele și dobânzile vor fi susținute de guvernul Ro prin acest program

Până acum, suma pe care o puteam da pe companie era de max 200 de mii de euro, însă, pentru prima oară, Comisia Europeană, ne-a dat posibilitatea de a da 800 de mii pe companie.

E un program care vrea repornirea economiei.

De azi începem. NU există termen limita.

Nu se merge pe principiul primul venit, primul servit.

NU va funcționa doar pe starea de urgență, ci va funcționa până la finalul anului.

15 miliarde pentru început, e un plafon important, și închidem acestă perioadă”, a declarat Cițu.

Totul frumos şi minunat dar… o jumătate de oră de la oficializarea siteului unde doritorii puteau depune solicitările, www.imminvest.ro era blocat (primul venit, primul servit, cum s-ar zice)

Plafonul IMM INVEST România, în valoare de 15 miliarde de lei, a fost subscris de finanțatori în proporție de 120,5%, a anunțat recent FNGCIMM.

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) anunța că 40. 000 de întreprinderi mici şi mijlocii sunt aşteptate în programul guvernamental de finanţare.

Potenţialii beneficiari îşi vor putea asigura lichidităţile pentru derularea activităţii curente sau pentru investiţii, prin accesarea de finanţări garantate.

„Principalul avantaj al Programului IMM INVEST ROMÂNIA este că asigură o finanţare rapidă, fără costuri de finanţare şi de garantare, având avantajul garanţiei statului pentru toate categoriile de credite, dobândă şi comisionul de garantare fiind suportate integral de la bugetul de stat, prin Ministerul Finanţelor Publice. Subvenţionarea totală a costurilor cu dobânzile şi comisioanele se aplică de la data acordării creditului până la 31 martie 2021, cu posibilități de prelungire”, a informat FNGCIMM, printr-un comunicat de presă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *