Politica

Grindeanu acuză Primăria Cluj-Napoca de neglijență în problema finanțării metroului din PNRR: „A uitat să anunțe noii indicatori”

Ministrul Transporturilor a afirmat că metroul de la Cluj are acea problemă legată de modalitatea în care s-a ţinut licitaţia şi care nu a fost acceptată de Comisia Europeană. Grindeanu acuză Primăria Cluj-Napoca de neglijență, asta deși Boc a încercat să explice că sunt probleme tehnice, că nu este în niciun caz vina Primăriei.

„Am fost de două ori la Bruxelles încercând să le explic. Primăria Cluj a ţinut licitaţia, nu ministerul. Primăria Cluj a ţinut licitaţia după indicatorii tehnico-economici aprobaţi în Guvern. Cu o săptămână înainte de termenul limită de depunere a ofertelor, primăria a suspendat această licitaţie, fiindcă avea semnale că nu va veni nimeni fiind indicatori foarte jos, înainte de escaladarea preţurilor. A venit cu noi indicatori tehnico-economici pe care i-am aprobat în Guvern, a suspendat licitaţia şi a mers mai departe. Comisia spune că a uitat să anunţe noii indicatori în acel registru european. Şi de aceea spune că nu s-au îndeplinit toate criteriile cerute de comisie”, a afirmat Sorin Grindeanu, potrivit digi24.ro.

Pe de altă parte, Boc a scos la înaintare raportul Curții de Conturi și susține că Primăria a efectuat corect și transparent licitația și că nu era responsabilitatea autorităților locale să se asigure că noii indicatori ajung în registru european.

„Noi nu suntem element de legătură cu Comisia Europeană și JOUE, este SEAP-ul și atunci ce vine are autoritatea contractantă? În raportul Curții de Conturi se menționează că au fost efectuate verificări de Agenția Națională pentru Achiziții Publice care a emis aviz conform pentru toate etapele procedurii de atribuire a contractului, fiind emis aviz conform necondițonat. Acuma ajungem la discuția aceasta de nivel tehnic care se poartă între Comisia Europeană și Guvernul României”, a fost declarația primarului.

Nu este pentru prima dată când Boc spune una și premierul sau miniștri spun alta. Problema este că finanțarea metroului este în mâinile Guvernului care trebuie să găsească soluții.