Vocea ta

Furturile mărunte din mall, ignorate de polițiști. Comercianții sunt disperați: „Suntem umiliți de stat, de autorități și de hoți”

Furturile repetate din centrele comerciale au ajuns să fie tratate cu indiferență de autorități, în timp ce micii comercianți sunt lăsați să suporte pierderile. Ramona Trif, un antreprenor clujean ne-a scris doarece a ajuns la capătul răbdării. Femeia, care deține un stand cu kendama într-un mall clujean, este adesea ținta hoților, iar prejudiciile cansiderate „prea mici” de Poliție devin, în timp, pierderi majore pentru cei care își plătesc taxele și încearcă să supraviețuiască.

Potrivit acesteia, hoții acționează nestingheriți, iar măsurile de prevenție sunt aproape inexistente. Mai mult, firmele de pază invocă discriminarea pentru a nu interveni.

„Sunt Ramona Trif si detin o afacere in mall-urile din Cluj. Am ajuns intr-o situatie disperata din cauza hotilor din mall. E a nu stiu cata oara in care ne fura marfa fara sa aiba vreo limita. Politia spune ca prejudiciile sunt prea mici si ca au cazuri cu prejudicii importante. Dar toate adunate, pt noi sunt pierderi mari. Paza spune ca nu poate interzice intrarea hotilor in mall pt ca e discriminare. Dar noi care muncim si ne platim la timp toate taxele si impozitele, pe noi oare cine ne asculta? Cine ne ajuta? Noi nu suntem oare discriminati si umiliti? Umiliti de statul roman, de autoritati si de hoti?”

În filmarea transmisă de păgubită se observă cum sunt sustrase 7 jucării de tip kendama, valoarea totală a prejudiciului depășind 1.000 de lei.

Deși suma nu impresionează statisticile oficiale, pentru un mic comerciant reprezintă o lovitură serioasă.