Sport

FOTO: După 15 ani. România a bătut Norvegia la handbal feminin, în faţa a peste 7.300 de fani

Echipa naţională de handbal feminin a României a câştigat, 25-20 (16-9), meciul cu Norvegia, din preliminariile Campionatului European, disputat într-o Sală Polivalentă din Cluj-Napoca arhiplină. Acest succes împotriva celei mai bune echipe din lume vine după o pauză de 15 ani şi reprezintă revanşa perfectă pentru semifinala pierdută la Campionatul Mondial de anul trecut, Norvegia neamintind deloc la Cluj de echipa care cucerea ultimul titlu mondial în urmă cu aproape trei luni.

Setea de răzbunare a „tricolorelor” după eliminarea dramatică de la competiţia din decembrie s-a văzut încă din start în „vulcanul” din Sala Polivalentă, iar Neagu şi colegele sale au apăsat pe acceleraţie din minutul unu. Profitând şi de ratările oaspetelor, multe „cauzate” şi de Paula Ungureanu, româncele au pus o diferenţă de opt goluri pe tabelă după 23 de minute, campioana mondială, europeană şi olimpică reuşind să marcheze doar patru goluri în toată această perioadă. După o primă repriză perfectă, echipa lui Tomas Ryde a intrat la vestiare cu un avantaj de şapte goluri, 16-9, conform CJSport.ro.

Scenariul meciului nu s-a schimbat foarte mult în partea a doua, chiar dacă nordicele au ieşit mai decise de la vestiare. Oaspetele nu au reuşit să le dea emoţii „tricolorelor” decât în ultimele 10 minute, atunci când s-au apropiat chiar şi la trei goluri, 22-19, însă ofensiva româncelor a fost din nou la înălţime pe final şi a securizat o victorie importantă în special la palmares. Astfel, cu o Cristina Neagu din nou în mare formă, autoare a 10 goluri în acest joc, România a reuşit să învingă după 15 ani Norvegia, scor 25-20.

Cu acest succes, „tricolorele” sunt ca şi calificate la Campionatul European din Suedia, returul partidei din Sala Polivalentă urmând să aibă loc duminică, în Norvegia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *