Universitatea Cluj s-a impus, 2-0, în primul meci amical al anului 2017. „Studenţii” au învins echipa de Liga a IV-a CSM Hunedora, într-un joc disputat în Parcul Sportiv „Iuliu Haţieganu”, acolo unde au fost prezenţi şi aproximativ 300 de spectatori.
Lemac şi Potcoavă au marcat pe finalul celor două reprize, după un joc început slab de către elevii lui Marius Popescu. Hunedorenii au avut un penalty chiar în minutul 2, însă Mercurean a tras în bară.
Mai valoroşi decât adversarii lor, clujenii au împins tot mai mult jocul spre poarta oaspeţilor, iar eforturile golgheterului Brian Lemac au fost răsplătite în minutul 42, atunci când a trimis mingea pe lângă portarul hunedorenilor, pentru 1-0.
„Papi” a introdus o echipă schimbată complet după pauză, Universitatea reuşind să marcheze în ultimul minut, Potcoavă tşutând direct în vinclu. S-a terminat 2-0 pentru „U”, care va juca următorul meci amical miercuri, de la ora 12:00, împotriva Unirii Jucu.
„U” Cluj în prima repriză: Pop – Budăcan, Abrudan, Ionescu, Manu – Rogozan, Giurgiu – Takacs, Haţiegan, Salcău – Lemac
„U” Cluj în a doua repriză: Rus (Man) – Potcoavă, Fizeşan, Irimie, Hîmpea – Fodor, Budin – Costea, Popescu, Moşuți – Pintea.