Sport

FOTO: Ca acum 20 de ani. Gloriile lui “U” Ardaf, care au dominat voleiul românesc, au făcut show la Sala "Horia Demian"

Fostele glorii ale echipei de volei masculin “U” Ardaf Cluj, care a dominat voleiul românesc la mijlocul anilor ’90, s-au reunit duminică seară pentru un meci demonstrativ cu actuala ecipă a Universităţii, în Sala “Horia Demian”, la 20 de ani de când formaţia susţinută de Ioan Nicorici reuşea eventul Campionat-Cupă.

Câteva sute de spectatori – poate mai puţini decât ar fi fost de dorit – nostalgici după vremurile extraordinare traversate de echipa de volei masculin, dar şi fani de azi ai formaţiei, au luat loc în “Horia Demian”. Din audienţă au făcut parte şi zeci de copii, dotaţi cu tricouri şi baloane care au marcat evenimentul.

Organizatorii au gândit şi o tombolă cu premii, înscrierile venind în urma unor donaţii pentru achiziţionarea unei tastaturi performante pentru profesorul Vasile Adamescu, „cel mai iubit profesor de la Școala de Nevăzători din Cluj”, în prezent pensionar, rămas orb și surd încă de la vârsta de 2 ani, dar care a realizat cu ajutorul echipelor de specialişti progrese extraordinare, fiind prima persoană demutizată din România, pe când avea 11 ani.

O parte din modelajele în lut ale profesorului Adamescu au fost expuse spre vânzare, la fel ca şi cartea sa, “Înfruntând viaţa”

Imnul din perioada bejeniei 

Partida dintre cele două formaţii a început cu intonarea primului imn al Universităţii Cluj, anunta CJSport.ro, născut în perioada “bejeniei”, când echipa la fotbal a funcţionat pentru cinci ani, între 1940-1945, la Sibiu.

Gloriile de altădată ale lui “U” Ardaf au intrat rând pe rând pe teren, în privirile admirative ale audienţei, încântate de a revedea vedete ale formaţiei precum Aurel Vlaicu, ale cărui abilităţi şi condiţie fizică i-ar permite să evolueze şi azi în prima ligă, Stelian Grozav, ale cărui “trasoare” păreau că rup podeaua, acum 20 de ani, sau pe Ovidiu Piţigoi, într-o condiţie fizică foarte bună şi el, care a pus umărul şi la organizare.

Nu au lipsit nici antrenorul Neculae Pop, maestru emerit al sportului şi maseurul Antonian Pandele. Moderatorul “Ţucu” Vanea i-a adus un omagiu şi lui Ioan Nicorici, susţinătorul din acele vremuri a echipei.

Dincolo de caracterul amical al meciului, veteranii s-au întrebuinţat serios, dornici să arate că nu degeaba le-a mers faima şi au oferit câteva faze spectacol. Aceştia nu s-au menajat de a salva mingi dificile, adeseori chiar prin plonjoane, sau de la atacuri în forţă. De bucuria câştigării primului set au şi înccins simbolic o grămadă pe parchetul din “Horia Demian”. Al doilea set a fost unul scurt, până la 15, după care fostele glorii au salutat respectuos micuţa galerie, care a interpretat actualul imn al Universităţii Cluj şi toţi suporterii din sală.

“E mai greu ca acum 20 de ani, dar încă mai putem. Nici ei nu s-au întrebuinţat la putere maximă, dar suntem bucuroşi că ne-am reunit, am trăit sentimente extraordinare la această echipă”, a declarat Ovidiu Piţigoi.

“Mi s-a îndeplinit un vis unic, după ce am avut una din cele mai bune echipe pe care le-a avut voleiul românesc după 90. Să ai performanţă, să ai valoare, inteligenţă, să fii determinat, să ai mobilizare şi să ai conducere. Dacă ai toate lucrurile astea nu se poate să nu faci performanţă. Acum şi prin vis fac plonjoane şi acum, ceea ce înseamnă că au fost pregătiţi foarte bine”, a menţionat şi antrenorul Neculae Pop.

Moment artistic Dumitru Fărcaş

Interpretul de muzică populară Dumitru Fărcaş a susţinut la finalul evenimentului un scurt moment artistic, după care s-a fotografiat alături de sportivi. La meciul demonstrativ a fost prezentă şi fiica lui Ioan Nicorici, implicată în organizare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *