Justitie

Firma BDV BESTAUTO, țepuită de două ”săgeți” din Marea Britanie. Anchetatorii au colaborat cu SRI-ul pentru identificarea hoților de BMW-uri!

Cadrul legislativ de desfășurare a activității de rent-a-car în România este plin de lacune, în special atunci când vine vorba de protejarea acestor firme în perioada pandemiei sau de activitățile de cercetare penală în cazurile de înșelăciune tratate pe suspiciunea de săvârșirea infracțiunii de abuz de încredere. În momentul în care firmele de rent-a-car au constatat că un client nu returnează la timp autovehiculul închiriat se adresează autorităților. Cursa contracronometru începe atunci, fiind esențiale primele zile pentru identificarea hoților și recuperarea prejudiciului. În multe cazuri, dat fiind că cercetările se desfășoară pentru săvârșirea infracțiunii de abuz de încredere, până sunt identificați cei ce dau țepe firmelor de specialitate, prejudiciul nu se mai poate recupera, mașinile fiind vândute mai departe cu documente false sau chiar scoase din țară. 

Ziar de Cluj a scris în trecut despre problemele firmelor de rent-a-car atunci când cei de la PHP 

Doi musulmani cu cetățenie în Marea Britanie, MOHAMMED SHAZIM NICHOLAS și SUNNEECHUR KARISHMA SELINA, au fost trimiși în judecată ieri, 8 septembrie, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. Cei doi infractori aveau rolul de săgeți și susțineau că lucrau pentru un arab pe care l-au întâlnit în Marea Britanie.

„Noi am avut noroc. Cei doi indivizi au închiriat mașinile pentru o lună, parcă. Trebuiau să le restituie joia, iar noi ne-am prezentat la Secția 7 vineri dimineața. Din nefericire, polițiștii de acolo ne-au descurajat și ne-au spus să revenim luni, că e Sf. Andrei, că au libere, că poate apare mașina între timp. Însă nu ne-am lăsat și am depus sesizări. Dat fiind că în toamna anului 2018 au fost foarte multe atentate în Franța și alte țări din Europa, iar pe unul dintre infractori îl chema Mohammed, cei de la S.R.I. ne-au sărit în ajutor pentru a elimina orice posibilitate ca mașinile închiriate să fie folosite într-un posibil atentat terorist. Duminica i-au și depistat la vamă pe cei doi. Încercau să iasă din țară cu autocarul. Am avut noroc că i-au prins, dar mașinile erau deja făcute ”invizibile”. Ei susțin că lucrau pentru un arab din Marea Britanie, care lucra cu români. Lor li s-a înmânat suma de bani necesară pentru închirierea mașinilor și au primit un comision de 500 de euro pentru fiecare mașină pe care reușeau să o închirieze. După ce le scoteau din firmă le predau altor persoane și dispărute erau”, explică patronul BDV BESTAUTO, Darius Boca. 

Procurorii au continuat cercetările în speranța că vor recupera prejudiciul, însă după doi ani au disjuns o parte din probatoriu și au decis să îi trimită pe cei doi în judecată pentru înșelăciune. 

„Prin rechizitoriul din data de 29.07.2020, întocmit de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, s-a dispus trimiterea în judecată a doi inculpați pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 244 alin. 1 C.pen. reținându-se că în data de 27.11.2018, au indus în eroare persoana vătămată să încheie două contracte de rent-a-car și să le predea două autoturisme (BMW X1 și BMW 320D), pentru perioada 27-29.11.2018, având intenția reală de a le valorifica în mod ilicit, lucru pe care l-au și făcut, provocând un prejudiciu în dauna persoanei vătămate în cuantum de 140.000 lei”, explică purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul Mirel Toader. 

Citește și: Doi clujeni au fugit cu mașini de lux închiriate de la PHP. Mercedesul și BMW-ul valorează peste 65.000 de euro

 

Măsuri de precauție 

La fel ca în cazul celorlalte firme de tip rent-a-car și cei de la BDV Best Auto susțin că implementează constant măsuri de siguranță suplimentare. 

 „Nu cred că o să ne mai recuperăm prejudiciul. Noi ne străduim să cerem oricărui om care pare suspect, carte de credit. Am ajuns chiar să refuzăm să închiriem mașini anumitor persoane. Părerea mea este că astfel de spețe trebuie tratate din start ca acte de înșelăciune, nu ca abuz de încredere în care noi să dovedim că ei au avut intenția de a săvârși infracțiunea, pentru ca să se schimbe încadrarea. De altfel, infracțiunea de înșelăciune este mult mai gravă și astfel ar fi descurajați de furtul mașinilor, iar poliția ar acționa mai prompt în soluționarea plângerilor. Sper ca cei doi să facă pușcărie și genul acesta de oameni să fie descurajați total. Cu cât mai mult se mediatizează aceste cazuri, cu atât sper să scadă numărul lor. Gândiți-vă că o astfel de afacere are o mulțime de riscuri. Spre exemplu, noi nu am primit ajutor de la stat în timpul pandemiei pentru că suntem pe CAEN 771 cu activitate de leasing. Adică am fost afectați la fel de mult ca un restaurant, dar nu ne-am încadrat pentru a primi un sprijin în vederea diminuării pierderilor”, a mai adăugat managerul Darius Boca. 

Reamintim cazul celor de la PHP, care au rămas fără două autoturisme de lux pe care aveau montate dispozitive GPS. În cazul acestora, infractorii au demontat dispozitivele și le-au conectat la baterii auto abandonate în zone de câmp deschis, în vreme ce mașinile au fost vândute pe piața neagră. 

„Acești oameni cu asta se ocupă. Noi implementăm tot felul de filtre de siguranță, dar ei reușesc să le ocolească. Firmele din acest domeniu se confruntă zilnic cu astfel de situații. Am încercat să ne protejăm cât de bine putem. Dar ei găsesc abordări noi.

Nu există în România nici o poliță de asigurare care să te ajute. Orice poliță de asigurare CASCO te de despăgubește dacă prezinți dovada de la poliție că este vorba de furt. Dar încadrările la aceste fapte sunt altele: abuz de încredere sau înșelăciune. Ei știu că acestea sunt infracțiuni ușoare și își permit.  Strâng mașini din toată țara și nimeni nu le face nimic. Și acum, au fost reținuți și din câte am înțeles le-au dat control judiciar. Ce e asta? Asta înseamnă că mâine ei vin și iau alte mașini. Cei doi care au luat mașinile de la noi, lucrează și prin interpuși ”curați”. Care vin, iau mașini și apoi declară că le-au dat lor”, a declarat unul dintre patronii PHP, Daniel Miclea. 

Cazul celor de la PHP a fost prezentat în iulie 2018, iar cei doi autori Adrian Constantinescu și Marian Micu sunt încă în faza de urmărire penală la Parchetul Judecătoriei Cluj-Napoca. La fel ca și în cazul celor de la BDV Best Auto mașinile de lux nu au fost recuperate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *