
„PSD şi-a asumat responsabilitatea. A negociat ferm. A protejat oamenii. Indiferent de forma finală a pachetului fiscal-bugetar, un lucru este cert: prezenţa PSD la masa negocierilor a făcut diferenţa. Am intervenit cu luciditate şi responsabilitate pentru a bloca măsuri aberante, profund dăunătoare pentru milioane de români, şi pentru a susţine soluţii realiste, echitabile şi eficiente pentru bugetul de stat”, a scris social-democratul pe Facebook.
El susţine că PSD a evitat în timpul negocierilor vânzarea companiilor de stat profitabile, aplicarea CASS pe pensii, introducerea taxei pe tranzacţiile bancare, creşte TVA-ului la alimente şi medicamente, tăierea proiectelor de investiţii aflate în derulare, creşterea accizelor la carburanţi.
„Ce măsuri sănătoase a impus PSD pentru echilibru bugetar şi corectitudine fiscală:
- Suprataxarea profiturilor externalizate sub pretextul „cheltuielilor administrative” de către unele multinaţionale;
- Tăierea drastică a sporurilor din sistemul public, în special acolo unde veniturile sunt deja foarte mari – cazul Romsilva este scandalos, iar PSD cere acţiune imediată de la ministrul Mediului şi de la celelalte ministere;
- Introducerea impozitării progresive de anul viitor – cote mai mici pentru veniturile mici, cote mai mari pentru veniturile foarte mari şi pensiile speciale;
- Reducerea cu 5% a cheltuielilor de personal în fiecare instituţie publică;
- Majorarea impozitării jocurilor de noroc şi eliminarea facilităţilor fiscale pentru cluburi şi baruri;
- Creşterea accizelor la băuturile alcoolice şi la cele cu conţinut ridicat de zahăr;
- Supraacciza pe bunurile de lux: bijuterii, iahturi, ambarcaţiuni de agrement, autoturisme de lux etc.;
- Fondurile din asigurările sociale de sănătate vor merge prioritar către spitalele publice, acolo unde este cu adevărat nevoie”, arată Mihai Fifor.