Straineze

FIDESZ a câștigat categoric și are o majoritate de două treimi. Extrema Dreaptă intră în Parlament. Alianța de Opoziție se fisurează. ȘI O CONCLUZIE: Adevărații câștigători ai alegerilor din Ungaria ar putea fi românii

Scris de 1058

Partidul aflat la guvernare în Ungaria din 2010, Fidesz, este marele câștigător al alegerilor de duminică, câștigând peste două treimi din mandatele de parlamentari. Viktor Orban va conduce un nou guvern cu majoritate constituțională. În schimb, candidatul opoziției la funcția de premier, Peter Marki-Zay a fost înfrânt de reprezentantul Fidesz în colegiul uninomnial în care a candidat. Marea surpriză a alegerilor este intrarea în Parlament a partidului de extremă dreaptă Patria Noastră.

UPDATE: După numărarea a 94 la sută din voturi, alianţa Fidesz-KDNP are 53 la sută, în timp ce coaliţia de opoziţie, formată din şase partide are 35 la sută. Alegerile au fost monitorizate de peste 200 de observatori internaţionali, alături de mii de coluntari din tot spectrul politic.

Luni dimineață, potrivit publicației independente Telex.hu, blocul FIDESZ-KDNP a câștigat 135 de mandate din cele 199 ale Parlamentului, adică o majoritate de două treimi, care îi permite să schimbe Constituția. Fidesz s-a întărit în toate județele față de precedentele alegeri din 2018. Opoziția unită a câștigat doar 57 de locuri în Parlament, iar fiecare din cele șase partide aliate va primi un număr proporțional. Partidul de extremă dreapta Patria Noastră a câștigat 7 locuri în Parlament.

Luni dimineață, în sânul Opoziției unite au apărut primele fisuri. Ferenc Gyurcsány, liderul Partidului Socialist, l-a criticat pe candidatul la funcția de premier Péter Márky-Zay, spunând că ”un căpitan care nu își duce nava în siguranță prin furtună nu este căpitanul bun”. (sursa: Telex.hu)

Viktor Orban şi-a revendicat, duminică seara, victoria în alegeri, în primul discurs ținut dupuă alegeri. Redăm mai jos principalele declarații:

  • Arătăm bine, poate nu am arătat niciodată atât de bine ca în seara asta.
  • Victoria noastră se vede de pe Lună, și de le Bruxelles, cu siguranţă.
  • Mulțumiri speciale maghiarilor de peste graniță și mai ales celor din Ucraina
  • Am epuizat toate posibilitățile de victorie în această seară. Am câștigat în sistemul cu două runde, am câștigat când opoziţia s-a aliat parţial împotriva noastră şi acum, când toată lumea s-a aliat împotriva noastră.
  • Trebuie să studiem separat cum am putut obţine cea mai mare vicgtorie chiar atunci când toți sunt unit împotriva noastră.
  • Stânga maghiară a fost cea mai proastă investiție a unchiului Gyuri”, a adăugat cu referire la la George Soros.
  • Lumea întreagă a putut vedea că ungurii își iubesc țara.
  • Toată lumea a putut să vadă în această seară aici la Budapesta, că politica creștin democrată, politica conservatoare civică, și politica patriotică a câștigat. Și noi transmitem Europei că asta nu este trecutul, ci este viitorul. Acesta este viitorul nostru comun european.
  • Această victorie va intra în istorie prin faptul că am avut de luptat cu o supraforţă: partidele de stânga de acasă, stânga internațională de jur împrejur, organizațiile internaționale ale lui Soros, ONG-urile, mass-media și, în cele din urmă, chiar și președintele Ucrainei. Nu am mai avut atât de mulți adversari deodată.

După Orban, microfonul a fost preluat de vicepremierul Zsolt Semjén care, în loc de discurs, a început să intoneze un cântec paşoptist, cu următorul refren: „trăiască libertatea maghiară, trăiască patria!”

La un grad de procesare a voturilor pe liste de 77,55%, Fidesz a scăzut la 54,24 la sută, dar a mai câştigat un mandat individual. Opoziţia a ajuns la 33,99% la voturile pe liste, partidul de extremă dreaptă Patria Nostră a obţinut 6,36%, peste pragul electoral. În aceste condiţii Fidesz obţine 135 de mandate (88 individuale şi 47 pe liste), ceea ce reprezintă o majoritate de două treimi de 67,83 la sută din cele 199 de mandate. Alianţa de opoziţie va trimite în parlament 57 de deputaţi, iar partidul de extremă dreaptă Patria Noastră 7.

Candidatul opoziției, Péter Márky-Zay, și-a recunoscut duminică noaptea înfrângerea. Pe scenă se aflau doar cei șapte copii și soția lui

Principalele declarații:

  • Recunoaștem victoria Fidesz, dar subliniem că a reuşit să câștige în acest sistem.
  • Avem semne de întrebare cu privire la faptul că aceste alegeri ar fi fost democratice şi libere. (Aici câţiva membri ai publicului au început să huiduie.)
  • Am sperat că putem câștiga chiar și în condiții atât de inegale, dar nu a fost cazul.
  • Trebuie să recunoaștem că Fidesz a câștigat alegerile prin propagandă, nu prin corectitudine.
  • Putem avea doar satisfacţia că Viktor Orbán nu a îndrăznit să iasă public, s-a afişat doar în fața propriilor alegători.
  • Vom rămâne aici, vom continua lupta.
  • Am construit o comunitate splendidă şi vom continua să o dezvoltăm.
  • Vom sta în coastele puterii.
  • Deşi cifrele par să arate altceva, credeţi-mă că voi aţi avut dreptate. Noi credem într-o Ungarie cinstită, lipsită de corupţie.

După centralizarea unui procent de 85,96%, Fidesz scade la 53,71% la sută. Alianţa celor şase partide de opoziţie ajunge la 34,48%, iar partidul de extremă dreaptă Patria Nostră obţine 6,31%. Pe lângă acestea obţine un mandat doar Autoguvernarea Germanilor din Ungaria. Fidesz va controla totuși, grație mandatelor obținute uninominal, o majoritate de două treimi (67,83%) cu 135 de mandate (88 obţinute individual şi 47 pe liste). Opoziţia democratică va trimite în parlament 56 de deputaţi, iar partidul de extremă dreaptă Patria Noastră – 7.

CONCLUZIE: Adevărații câștigători ai alegerilor din Ungaria ar putea fi românii

Ungaria lui Orban va face notă distonantă mult mai mare în ”corul” european după aceste alegeri care păreau foarte grele pentru Fidesz și Viktor Orban. Începand de azi Ungaria și Serbia au devenit oficial ”despotate”. Mici și dependente – legate de sforile noii ”ordini mondiale”.

România ar putea profita de rezultatul acestor alegeri și ar putea negocia cu Polonia, Slovacia și Cehia să se apropie de grupul de la Visegrad –  chiar și în locul Ungariei, împreuna cu viitoarea Ucraină și să închidă semicercul cu balticii, până la Marea Neagră. Cum Orban a făcut Ungaria 100% dependentă de gazul, petrolul și centralele atomice făcute împreuna cu rușii, ei au devenit ca dependentul de heroină, caz trist.
Ca să mai aibă o ieșire lterestră la Marea Neagră (alta decât cea a Turciei, cu un alt despot la cârmă), vrând nevrând lumea civilizată e obligată să ia România pe sus, să o tragă în Europa și să o securizeze.

 



ULTIMA ORĂ

  • Acum 1 hour In vizor
    NE ÎNCADRĂM, DIN NOU, ÎN TERMENE: Podul Porțelanului care trebuia să fie gata la data de 26 noiembrie 2022 OSĂ fie gata undeva în 2023. Acum, de la ultima vizită de lucru a lui Emil Boc, a săltat la ”gata în proporție de 90%”
  • Acum 2 hours Politica
    Ciolacu: Opoziția nedreaptă a Austriei este un cadou gratuit de Crăciun pentru Vladimir Putin. Cu siguranță, vor exista consecințe pentru Austria în urma acestui vot absurd!
  • Acum 3 hours In vizor
    NI SE ȘOPTEȘTE ÎN CASCĂ: Constructorii de la Parcul Feroviarilor încep să-și scoată gunoaiele pe care le-au îngropat de dimineață. E bună și mult hulita mass media la ceva
  • Acum 3 hours General
    MAI E DE MULS DE LA SCLAVII EUROPEI! Austria și Olanda au votat împotriva aderării României și Bulgariei la Schengen. Olanda s-a opus de fapt Bulgariei, care este însă la pachet cu România. Croația intră în Schengen de la 1 ianuarie 2023. Plus: elefantul pe care nu vea nimeni să-l vadă
  • Acum 4 hours In vizor
    ALO, GARDA DE MEDIU CLUJ, aţi fost sesizaţi, de ce nu verificaţi de ce se îngroapă deşeuri în şantierul Parcul Feroviarilor! Că şi primăria Cluj-Napoca a fost sesizată, dar se tace asurzitor!
  • Acum 5 hours Sanatate
    În plin sezon de viroze, Ministerul Sănătăţii “dă”, numai la “Cliuuj”, “că-i fain”, câte 4 – 6 ore de aşteptare părinţilor şi copiilor bolnavi în UPU. “Â-mi cer scuze la domni pacenţi!”
  • Acum 6 hours FOTOGRAFILA
    Protest în faţa Curţii de Apel Cluj: “Tişe, Vakar, județul Cluj nu l-ați primit moștenire”
  • Acum 6 hours PubliNews
    În luna sărbătorilor, Iulius Christmas Market din Iulius Parc îi poartă pe vizitatori în lumea de basm a Crăciunului
  • Acum 7 hours Eveniment
    Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, primește la Cluj-Napoca premiul unei asociații pentru cultură democratică europeană
  • Acum 7 hours In vizor
    Firma ONCOS nu e vinovată pentru minciunile unei mămici mitomane! Presa locală e varză!
  • Acum 8 hours In vizor
    Emil Boc: Construcția pasajulului de la Tăietura Turcului OSĂ înceapă anul viitor. Tot printr-o “randare” pe laptop, Maestre?
  • Acum 9 hours Vocea ta
    Dragoş Damian, Terapia Cluj: Strategia naţională de sănătate 2022-2030 a Ministrului Alexandru Rafila. Şi figura 38 de la pagină 24, o poză care te pune pe gânduri
  • Acum 10 hours Politica
    După ce guvernele lui şi-au bătut joc de Constituţie timp de doi ani, încălcând drepturile şi libertăţile civile, Klaus Iohannis şi-a slăbit niţel legăturile de la clăpari să ne vorbească despre “cărticică”: “Constituţia este cea mai importantă armă pe care o avem”
Citește și...
Zukerberg, probleme, bă!? Straineze

WhatsApp dă rateuri pe mesagerie

Aplicația de mesagerie WhatsApp înregistrează probleme de funcționare, marți dimineața, în mai multe părți ale […]

Recomandările redacției
TOP CITITE