Un minilaborator computerizat, copia fidela, la scara centimetrilor a unui complex industrial, sunt epitetele pe care le atribuim unuia dintre cele mai solocitate organe situate in hipocondrul drept – ficatul.
Avand, cu o oarecare aproximatie, forma unei casti, de culoare rosie-bruna, il distingem net de celelalte viscere. Are o greutate de aproximativ 1500 g si este alcatuit dintr-un mare numar de lobule hepatici, uniti intre ei prin tesut conjuctiv. Intreaga lui organizare structurala – de la celulele hepatice si capilarele sanguine si pana la canaliculele biliare – confera acestui organ multiple functii fiziologice.
Astfel, functia biliara se refera la variatele procese de secretie si excretie ale celulei hepatice, din care rezulta bila (fierea), al carei rol este cunoscut atat in digestia grasimilor si absorbtia lor in sange, cat si in tranzitul intestinal. Secretia bilei este influentata de factori neurologici, circulatori, alimentari si chimici.
Functia sanguina a ficatului are ca scop furnizarea unora din elementele necesare maduvei osoase, pentru reinnoirea elementelor figurative din sange (globule rosii, albe si trombocite).
Functiile metabolice pentru hidrocarbonate, proteine si lipide, sunt cele care asigura intr-un fel “caii putere” ai organsimului. In cadrul metabolismului, hidrocarbonatele sunt absorbite din intestin sub forma de glucoza, levuloza si galactoza si ajung in ficat, care asigura permanent un nivel constant al glucozei in sange (glicemia).
In cazul in care depaseste nevoile de moment ale organismului, glucoza se depoziteaza in celula hepatica sub forma de glicogen (glicogenogeneza). In functie de nevoi, ficatul in transforma in glucoza (glicogenaliza). Prin acest joc se asigura glicemia normala (0,8-1,2 g %). In cazul unui aport insuficient de hidrocarbonati, celula hepatica isi consuma depozitele de glicogen, apoi fabrica ea insasi glucoza din proteine si grasimi (gliconeogeneza).
In ceea ce priveste proteinele, trebuie retinut ca ficatul fabrica serine, fibrinogen plasmatic, o parte din globuline, cat si uree. De asemenea, intervine in sintetizarea protrombinei, in prezenta vitaminei K, cu actiune antihemoragica.
Grasimile, al treilea principiu de baza alimentar, sunt metabolizate tot in ficat, acesta fabricand – cu ajutorul unor vitamine – colesterol si la nevoie chiar glucoza.
Functia antitoxica cuprinde un complex de actiuni, care au ca scop, conjugarea derivatilor toxici (fenoli, crezoli, mercaptani – rezultati din aminoacizii digestiei intestinale a proteinelor) cu acidul sulfuric sau glicuronic, in scopul transformarii lor in corpi antitoxici si al eliminarii lor. La fel se intampla si cu toxinele exogene si substantele chimice.
Metabolismul apei este, de asemenea, legat de buna functionalitate a ficatului, in sensul ca odata ingerata, in cursul alimentatiei, ea ajunge in circulatia hepatica unde are loc o stagnare temporara a sa, iar in circulatia generala nu trece decat atat cat este nevoie. In felul acesta, cordul drept este menajat de un aport brusc de lichide.
Dar si metabolismul mineral este in directa concordanta cu ficatul, cunoscut fiind faptul ca aici exista principala statie metabolica a fierului, folosit apoi la fabricarea globulelor rosii. Ficatul mai intervine in reglarea bilantului general al sodiului, potasiului, clorului etc.
Cea de a saptea functie principala a sa se refera la metabolismul vitaminei A, prin transformarea betacarotenilor. Tot aici se depoziteaza vitamina D, precum si alte vitamine.
In sfarsit, una din cele mai recente functii ale ficatului se refera la metabolizarea medicamentelor, in sensul transformarii lor in substante asimilabile si cat mai putin nocive pentru organism.
Asadar, cunoscandu-i principalele functii, se poate afirma, fara a exagera, ca ficatul este o mica centrala energetica, pe care trebuie sa o protejam cat mai mult timp, evitand abuzul de alcool, de alimente grase, de medicamente puternice, efectuand periodic probele hepatice si examenele medicale corespunzatoare.