In vizor

Familia deputatului Itu va fi acţionată în instanţă pentru neplata redevenţei concesiunilor asupra a două terenuri. În replică familia Itu promite că îşi mută din Dej sediile sociale ale firmelor

Neînţelegerile privind rezilierea a două contracte de concesiune încheiate de primăria Dej cu familia deputatului Cornel Itu vor fi soluţionate în instanţă. Cel puţin aceasta a fost decizia deliberativului dejean în urma şedinţei de ieri a Consiliului Local. Primarul Morar Costan a recunoscut în plen, că firmele Agro 33 SRL şi Complet Servimpex SRL au prejudiciat bugetul local prin faptul că nu au plătit redevenţa pentru cele două terenuri închiriate, motiv pentru care Serviciul de Taxe şi Impozite al Primăriei Dej a dispus blocarea conturilor celor două societăţi.  
 
Rezilierea contractului de concesiune Nr. 35/16514 din 18 iulie 2005 şi a contractului de concesiune Nr. 17/29572 din 7 decembrie 2007 au fost primul punct pe ordinea de zi a Consiliului Local a şedinţei desfăşurate ieri. După ce primarul Morar Costan  afăcut un scurt istoric al concesiunior în cauză  a prezentat în faţa consilierilor situaţia la zi a datoriilor celor doă societăţi.  
“În 2009-2011 s-a cerut o graţiere pentru că s-a făcut o investiţie din partea firmei, dar aceste graţieri, această sumă aferentă pe 2009-2011 a fost înclusă în 2014-2016 în plata efectivă către municipalitatea dejeană. Să ne fie foarte clar, firma a prejudiciat primăria municipiului Dej pentru că toată situaţia financiară şi plata aferentă primăriei municipiuui Dej, pe care firma trebuia să o facă şi parţial, a facut-o, a fost înregistrată în contabilitatea executivului şi  municipiului Dej. În ultima perioadă au fost foarte multe discuţii multe neadevăruri în ceea ce priveşte contractul nostru de concesiune cu firma Agro 33. Noi în 2013 am atenţionat firma că nu a plătit în totalitate impozitul şi taxele locale către primpria municipiului Dej Am făcut demersurile necesare ne-au plătit parţial taxele aferente, iar în 2016 am somat firma pentru că era o diferenţă de 290 şi ceva de mii de lei, care nu erau achitate. În final am pus sechestru pe conturile firmei. Am făcut şi demerurile necesare pentru recuperarea firmei. Într-o formă sau alta această sumă trebuie recuperată. După părerea mea trebuie să intrăm în instanţă”, a afirmat Morar Costan.

Adrian Itu adminsitratorul firmeli Agro 33 a acuzat primăria şi Consiliul local Dej, că prin construirea a 7 terenuri de minifotbal oferite cetăţenilor gratuit, societatea pe care o conduce se află în impoibilitatea de a mai realiza venituri motiv pentru care a solicitat rezilierea unilaterală a contractului de concesiune. Totodată Adrian Itu a afirmat în plenul şedinţei că va muta sediul social al firmelor pe care le coorodnează, firme care plătesc sute de mii de lei impozite şi taxe locale, fapt ce ar duce la o scădere a încasărilor la bugetul local al municipiului Dej. 
“Am solicitat în nenumărate rânduri verbal şi am trimis casa de avcatură încă de anul trecut pentru rezilierea acestor contracte. Încă din 2010 eu fiind consilier local 2008-2010 am avut diverse discuţii, ca atare mi-am şi dat demisia, cu privire la o concurenţă neloială din partea Primăriei şi a Consiliului Local cu privire la aceste două baze sportive. Ar fi câteva motive: reducerea numărului deore pe care le putem închiria  datorită numărului de participanţi din ce în ce mai redus să practice fotbalul sau tenisul şi o concurenţă pe care o spun cu toată sinceritatea, neloială, pe care o suportăm din partea primăriei. Chiar dacă pe unii vă va deranja aceste lucruri în ultimii trei ani primăria şi-a construit terenuri de minifotbal, şapte. Cum putem desfăşura noi o activitate economică prin care să realizăm venituri, să acoperim cheltuielile pe care le avem dacă lângă noi în aceeaşi localitate, primăria după ce mi-a concesionat cu aproape 500 de milioane redevenţă plus taxe şi impozite locale, oferă şapte terenuri gratuit. Este imposibil să desfăşori activitate profitabilă.Pentru acest lucru am şi cerut rezilierea. Am intat în imposibiiattea de a plăti la timp redevenţele şi datorită faptului că primăria şi-a încălcat contractul. Nu suntem o firmă de rea credinţă, în total, în 8 ani  am plătit 300.000 lei redevenţă, taxe şi impozite locale. Puteam apela la subrefugii ca insolvenţă sau alte chestiuni. În 8 ani aproape am plătit preţul terenului care este în zonă, 35-40 de euro metrul pătrat. Dacă nu găsim înţelegere, nu este nicio ameninţare, o să ne mutăm sediul firmelor”, a afirmat Adrian Itu administratorul firmei Agro 33 SRL. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *