De cartier

Extinderea arterei Constantin Brâncuși, amânată din cauza campaniilor electorale

Cu un teren generos trecut în proprietatea municipiului Cluj-Napoca și promisiunile edilului Emil Boc de a demara extinderea arterei Constantin Brâncuși, administrația penelistă locală a pus proiectul solicitat de clujeni la sertar: continuă, în schimb, eliberarea autorizațiilor pentru noi construcții pe acest segment rutier însemnat, cu doar câte o bandă pe sens, după cum și promisiunile electorale privind realizarea în viitor a unui Hub educațional în colonia Borhanci se lovesc de solicitarea imediată a locuitorilor de aici de a crea condiții decente de trai, nu doar blocuri-dormitor, precum: creșe, grădinițe, școli, unitate medicală, locuri de joacă pentru copii și spații verzi amenajate. 

Însemnătatea arterei Constantin Bâncuși este dată de conexiunea acesteia cu zona de centru – spre Piața Timotei Cipariu prin Bdul Nicolae Titulescu – dar și cu zona coloniei Borhanci ori Romul Ladea pe un sens și Calea Turzii prin strada Fagului/Bună Ziua.

Deja strada C. Brâncuși este sufocată de trafic, iar ambuteiajele zilnice dau bătăi de cap conducătorilor auto din Cluj.

Practic, extinderea străzii Brâncuși este imperios necesară, altfel zona cartierului Bună Ziua, cu toate lucrările de modernizare care au fost întreprinse, este compromisă prin gâtuirea traficului care urcă-coboară din/spre Brâncuși prin str. Fagului. 

nodul rutier Borhanci-Romul Ladea-Fagului-Brâncuși este blocat în fiecare zi

„Un primar trebuie să se gândească la comunitatea lui, la salariile ei şi la calitatea vieţii, să aibă viziune. 

Să ştie ce se va întâmpla cu Brâncuşi peste 4-5 ani. 

Cum scrie în PUG, este o zonă de reamenajare urbană, trebuie să nu comprimitem calitatea vieţii şi să începem acum lărgirea. 

Din toamnă încep exproprierile de teren, ca în Bună Ziua. 

Din fericire, legile s-au schimbat şi ne-au dat mai multe pârghii oraşelor”, declara Emil Boc în vara acestui an. 

CITEȘTE ȘI: Extinderea străzii Brâncuși va începe cu exproprieri. Boc: „Trebuie să nu compromitem calitatea vieţii şi să începem acum lărgirea…”

Din păcate, toamna a debutat cu aprobări pentru demolarea unor case particulare/construcții mai vechi de pe această arteră și autorizații de construcție pentru noi imobile.

CITEȘTE ȘIProprietarii Clubului MIDI construiesc case pe un teren de 4 hectare în cartierul Borhanci

La toate acestea se adaugă și campaniile electorale – pentru alegerile locale din 27 septembrie și pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020 – care au făcut ca interesul autorităților locale să fie orientat spre funcții și poziții cheie, pentru promisiuni despre realizarea unui viitor verde, nepoluant și digital, dar cu amânări în plan concret. 

trotuar str Constantin Brâncuși

– conceptul de walkable city este imposibil de aplicat aici

Astfel, deși administrația locală făcea caz și subiect de campanie din obținerea terenului de la USAMV și trecerea acestuia în administrarea municipiului Cluj-Napoca, proiectul de extindere a străzii Constantin Brâncuși a rămas blocat în sertarele primăriei. 

Deputatul PNL de Cluj, Sorin Moldovan, care candidează pentru un nou mandat de parlamentar, a fost unul dintre inițiatorii unui proiect legislativ pentru „transmiterea unor imobile-terenuri, din domeniul public al statului român și administrarea Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca, în proprietatea publică a Muncipiului Cluj-Napoca pentru supralărgirea și modernizarea străzilor Constantin Brâncuși-Brohanciului, în vederea asigurării unui trafic fluent în zonă”, semnala deputatul PNL-ist în toamna anului trecut. 

Proiectul legislativ a înaintat destul de greu, dar într-un final, în zona Borhanci, USAMV a transferat Primăriei terenul necesar pentru amenajarea unui sens giratoriu, care va fluidiza traficul rutier din această zonă periferică a orașului. 

Atât Emil Boc, cât și deputatul Moldovan, care mai vrea un mandat în Parlament, consideră atingerea acestui obiectiv drept o mare „realizare”.

Din nefericire, locuitorii din zonă sunt de altă părere: continuă să facă față acelorași lipsuri, neajunsuri, chiar dacă „reușita” a fost apreciată de administrația locală drept una considerabilă: 

CITEȘTE ȘIClujenii din BORHANCI se revoltă: ”Vrem parcuri, creșe, grădinițe și școli publice”

„Îl felicit pe domnul deputat Moldovan că s-a ținut de această temă.

I-am pus proiectul în mână acum doi ani și s-a ținut de el, a durat 2 ani, cam mult, dar așa e când trebuie să treci prin parlament o inițiativă.

Terenul se putea trece la noi doar printr-o lege. Urmează publicarea în Monitorul Oficial, apoi vom putea relua proiectul de lărgire a străzii Borhanci, pentru a crește calitatea vieții și pentru cetățenii de acolo.

După publicare, trebuie ca primăria să semneze protocolul de predare-primire a terenului cu USAMV, apoi lansăm lucrarea de proiectare și licitația de execuție. Așa cum lărgim și strada Bună Ziua, vom lărgi și strada Borhanci”, a declarat Emil Boc, în februarie 2020, la un post local de radio. 

Și deputatul Moldovan își laudă realizarea:

„Ca și activitate în Parlament, am să dau exemple de câteva proiecte, de exemplu proiectul pentru lărgirea în sensul giratoriu la Borhanci, știți foarte bine că acolo este o problemă de trafic foarte mare, am reușit să trec prin Parlament, să transferăm terenurile adiacente drumului de acolo, de la USAMV Cluj la municipalitate, astfel că Primăria va putea să lărgească acolo și să fluidizeze traficul. 

Cred că este un proiect foarte important pe care am reușit să-l duc până la bun sfârșit împreună cu colegii de la Primăria Cluj-Napoca”, a declarat recent Sorin Moldovan în cadrul unei emisiuni electorale. 

Prin urmare, proiectul „reușit” de care vorbește deputatul PNL-ist Moldovan, este de fapt blocat. 

Autoritățile se mulțumesc deja cu această „realizare”, iar Moldovan își propune în următorii 4 ani de parlamentar să – încurajeze sportul de masă, să crească securitatea cibernetică și să întărească parteneriatul strategic cu SUA. 

De curând, prins în activitatea electorală, primarul Boc anunța realizarea unui Hub educațional în Borhanci. 

CITEȘTE ȘIBORHANCI, de la cartier de locuințe la HUB Educațional. Boc: „Continuăm această politică de a duce facilitățile de bază pentru cetățean cât mai aproape”

Doar că una peste alta, în vreme ce autoritățile se întrec în promisiuni care mai de care mai hazardate, strada Constantin Bârncuși devine tot mai neincăpătoare din cauza traficului, gâtuită în intersecția cu Borhanci-Romul Ladea-Fagului, iar blocurile continuă să fie ridicate chiar și în pandemie. 

Chiar și localnicii din Borhanci au semnat o petiție pentru creșterea reală a calității vieții, nu doar din vorbe și promisiuni, prin realizarea de utilități și acces la utilități: grădinițe, creșe, trotuare și zone verzi, locuri de joacă pentru copii.

Doar Primăria pare să fi dat uitării proiectul de extindere a străzii, blocată fiind în campaniile electorale succesive. 

CITEȘTE ȘICiulinii BORHANCIULUI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *