Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a primarului Comunei Cojocna, Teodor Bucur. Anchetatorii susțin că primarul ar fi săvârșit infracțiunile de delapidare, purtare abuzivă, fals intelectual și uz de fals.
Potrivit informaților obțintute de Ziar de Cluj, edilul făcea deplasări în scop personal și apoi și le deconta din bugetul local. Mai mult, contabila Iboya Rus a fost lovită peste mână de primar, în momentul în care aceasta a refuzat să facă o plată pe motiv că trebuiau verificate documentele justificative înainte de a fi făcută plata. Femeia a fost lovită peste mână în momentul în care a vrut să fotografieze o serie de documente căzute pe jos, după care și-a scăpat telefonul și a fost scoasă afară din birou.
Bucur a fost audiat în vara acestui an, iar procurorii au finalizat cercetările și au dispus trimiterea sa în judecată pentru infracțiunile menționate mai sus. Anchetatorii au descoperit modul fraudulos prin care Bucur folosea banii din buget în scop personal și cum încerca să își forțeze contabila să semneze documente nereale.
Iată un fragment din dosar, unde se arată cum se comporta acesta cu secretara sa:
„Fapta inculpatului, care, la data de 08.05.2018, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a agresat-o pe persoana vătămată, funcţionar din cadrul primăriei care se prezentase pentru a-i înmâna spre semnare anumite documente, actele de agresiune concretizându-se în prinderea cu putere de braţul drept a funcţionarei şi împingerea acesteia în exteriorul biroului primarului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de purtare abuzivă, prev. de art. 296 alin. 1 şi 2 Cp.
Fapta inculpatului, care, la data de 06.07.2018, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a agresat-o pe persoana vătămată, funcţionar din cadrul primăriei care se prezentase pentru a fotografia documente aruncate în prealabil de inculpat, actele de agresiune concretizându-se în lovirea peste mână a funcţionarei, cu consecinţa căderii telefonului acesteia, prinderea cu putere de braţul stâng şi împingerea acesteia în exteriorul biroului primarului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de purtare abuzivă, prev. de art. 296 alin. 1 şi 2 Cp.”.
Teodor Bucur are un istoric impresionant de infracțiuni fiind trimis în judecată, în 2011, pentru înşelăciune şi instigare la fals în declaraţii alături de alte 19 de persoane. Curtea de Apel Cluj l-a găsit vinovat și l-a condamnat, după alegerile din 2016, la 3 ani de închisoare cu suspendare.