In vizor

EXCLUSIV Hotel Sport s-a vandut. Vezi cine e proprietarul si cati bani a dat

In aceasta dupa-amiaza, proprietarul Hotel Sport si al lantului hotelier Unita Turism, Josef Goshy, a batut palma cu reprezentantii SIF Moldova, care vor cumpara valorasa proprietate printr-o divizie ce se ocupa de investitii imobiliare, au anuntat surse apropiate tranzactiei, in exclusivitate pentru Ziar de Cluj. Pretul tranzactiei a fost stabilit la 4,8 milioane de euro.

“E un pret bun, chiar foarte bun, pentru ca proprietarul avea ofete chiar si mai mari, si erau oferte serioase. Maine dimineata se vor semna actele. Noii proprietari au in cap un concept modern, evident ca va fi renovat totul si isi doresc chiar si o extindere pentru o sala multifunctionala de evenimente”, a declarat respeciva sursa.

Hotelul  Sport este clasificat la doua stele si a fost construit la inceputul anilor ’80.  Apartinand celui mai mare lant hotelier din Romania, Unita Turism Holding S.A., unitatea de cazare detine 136 de camere, un restaurant de 180 de locuri, un salon de nefumatori de 40 locuri, o terasa de 60 de locuri si doua sali de conferinta cu o capacitate de 40 respecitv 80 de locuri. Recent, insa, Unita Turism Holding S.A. a informat Primaria Cluj-Napoca de intentia de a vinde hotelul, astfel incat aceasta sa isi exercite dreptul de preemtiune.

Hotelul Sport, scos la vanzare de catre Unita Turism pentru 4,8 milioane de euro, are un regim de inaltime de S+P+M+8 +E tehnic, iar pe langa imobilul folosit in scop turistic Unita Turism este dispusa sa vanda si un teren de 6.235 metri patrati, situat in vecinatatea cladirii, teren unde a functionat in urma cu doua decenii Strandul Municipal. Pe terenul in cauza Unita Turism a avut intentia, initial, sa construiasca un ansamblu de cladiri de birouri si spatii de relaxare pentru sportivi, proiect pentru care municipalitatea nu si-a dat avizul. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *