
Cluj-Napoca este cel mai fericit oraș din România, conform Happy City Index 2024, care a făcut un clasament al primelor 250 cele mai fericite orașe din lume. Sociologul clujean Norbert Petrovici susține că topul este doar un instrument de PR realizat pentru profit.
Cluj-Napoca este cel mai fericit oraș din România, Cluj-Napoca este orașul din România cu cel mai curat aer, cu cei mai prietenoși locuitori, cel mai sigur sau cu cel mai frumos târg de Crăciun etc. Sau cel puțin acestea sunt concluziile mai multor studii preluate de cea mai mare parte a mass mediei din România.
Conform ultimului clasament de acest gen – Happy City Index 2024 – Cluj-Napoca şi Braşovul sunt singurele orașe din România aflate în clasament și ocupă poziţiile 195 şi 220. Astfel, Cluj-Napoca ar fi cel mai fericit oraș din România.
Sociologul Norbert Petrovici, cadru didactic la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială (Universitatea Babeș-Bolyai), spune despre studiul Happy City Index 2024, că e doar un instrument de PR.
Happy City Index 2024, conform căruia Cluj-Napoca este cel mai fericit oraș din România, a fost realizat de Institutul pentru Calitatea Vieții.
Răspunsul la întrebarea „cum a fost realizat clasamentul” este destul de vag: „Clasamentul a fost creat pe baza a mii de indicatori dezvoltați temeinic de cercetătorii noștri care se referă direct la calitatea vieții și sentimentul de fericire al locuitorilor săi.”
„Acest top (în care Cluj-Napoca este considerat cel mai fericit oraș din România-nr) este un instrument de PR. Raportul nu este relevant pentru că nu am înțeles metodologia, care e foarte vagă și nu este posibilă reproducerea datelor. De obicei tipurile acestea de metodologii sunt făcute într-o logică de consultanță, astfel încât să poată oferi servicii de consultant firmelor sau diferiților actori, inclusiv primăriilor”, a explicat pentru „Adevărul” sociologul Norbert Petrovici, cadru didactic la UBB.