Primarul Emil Boc vrea să arate că deține controlul în cazul proiectului Centurii metropolitane, că Primăria este cea care dictează termenii relațiilor cu cele două companii ai Asocierii care a câștigat licitația. Ba mai mult, că Primăria nu are nicio vină, asta chiar dacă a așteptat luni de zile să recunoască problemele acestui contract.
În această seară, edilul a transmis un ultimatum, într-un video filmat lângă un steag, chiar dacă declarația de reziliere vine câteva luni prea târziu. Dar ce mai contează câteva luni, când Primărie a avut nevoie de ani pentru această licitație eșuată.
„Am solicitat celor doi asociați să rezolve disputa contractuală pe care o au în maxim 10 zile lucrătoare. În cazul în care nu o vor face, voi solicita departamentelor de specialitate din cadrul municipalității să analizele rezilierea unilaterală a contractului. Am luat această decizile datorită tergiversării pe care cei doi asociați le fac cu privire la explicațiile privind relațiile contractuale dintre ei.Firma Dimex, în calitate de lider al asocierii, și-a asumat prin semnătura electronică documentele depuse la licitație în numele Integral și împreună cu asociații sunt responsabili de documentele depuse” a declarat edilul Emil Boc.
Cu aceeași senitătate, Boc le promite clujenilor că centura se va realiza, ca și cum nu tot vinde aceleași promisiuni goale de zeci de ani.
„Proiectul Centurii Metropolitane este de o importanță majoră pentru clujeni și nu putem aștepta ca două firme, aș spune cel puțin iresponsabile, să îi sfideze pe clujeni. Nimeni însă nu poate să finanțeze un proiect cu asemenea probleme între asociați. Nu avem cum să le rezolvăm singuri. Sunt însă la fel de sigur că organele de cercetare penală vor stabili responsabilități penale a celor vinovați, dacă este cazul. Un lucru este cert, proiectul Centurii Metropolitane va fi realizat cu sau fără acești asociați”, încheie Emil Boc.
MAI MULTE DESPRE SUBIECT:
Primăria Cluj-Napoca recunoaște abia cum că perchezițiile DNA din noiembrie au vizat Centura
