Din oras

Emil Boc propune noi scumpiri la tarifele de colectare a deșeurilor menajere. Aflați de la noi ÎN EXCLUSIVITATE: CMID are autorizație de mediu. Și-atunci va trebui să trăiască și RADP din banii clujenilor, nu numai Rosal și Brantner

Ce vedeți în captura foto de mai sus este un extras din proiectul de Hotărâre nr. 19 din 20.08.2020, care va fi supus atenției mașinăriei de vot a primarului Emil Boc în ședința de Consiliului Local Cluj-Napoca.

E bine dosit sub un titlu neutru de ”modificare” a Hotărârii bla-bla-bla dintr-un an oarecare, unul în care mașinăria de vot din Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca a mai decis o scumpire pentru colectarea deșeurilor de către cele două firme de casă ale sale: Rosal și Brantner. Prin această majorare va fi băgată în pită, via buzunarele clujenilor, și RADP, să-și poată justifica activtatea și amicul de partid al primarului, pensionarul de lux Pantelică (cel care a făcut mizeria de ”Centură de Diamant”, cea mai scumpă centură ocolitpare de pe mapamondul cunoscut).

Pe scurt: se vor aproba tarife crescute cu 30% atât pentru deszăpezirea pe care nu ați văzut-o niciodată efectuată corect în ultimii 16 ani, cât și pentru salubrizarea de toată praștia care se face în municipiul Cluj-Napoca. La categoria „diverse”, că tot a primit CMID nesperata AUTORIZAȚIE DE MEDIU (aflați de la noi, în exclusivitate, acest lucru), se bagă în ecuație și această investiție. Cică depozitarea și transportul la Oradea și în alte părți intra la categoria „nefezabile”, dar dacă a devenit ”fezabil” să se depoziteze pe CMID atunci este mai scump nițel așa că se crește tariful de colectare de la consumatori.

Cu alte cuvinte, anul trecut a crescut tariful de la 1 leu la 2 lei că nu aveam CMID operabil și se justifia creșterea prin costuri de transport a deșeurilor în Bihor și Bistrița-Năsăud, acum că CMID a primit autorizație de mediu și judecătorii din București au decis că RADP Cluj-Napoca poate fi operator unic desemnat și nu mai avem costuri cu transportul, se majorează tariful de colectare la 2,6 lei și plătim pe motiv ca tariful de 2 lei era NEFEZABIL?

De asemenea, ar fi de discutat (că sunt suspecte) isuprafețele maxime despre care nu știm dacă sunt reale, sau scoase din burtă și modul de acordare a prelungirii contractului pentru deszăpezire și salubritate (curățenia la bordură în care este extra-profesionist popicarul șef al municipiului, Șurubaru),

Ei nebuni, noi, contribuabilii, proști! Suntem curioși câți cetățeni se vor duce la ședința de Consiliu Local de joi 20 august ca să îi bată obrazul lui Emil Boc?! Căci încurcate sunt căile prin care Boc bagă mâna în buuzunarele clujenilor numai ca să-și alimenteze în sinecură toți amicii și lipitorii de afișe ai partidului!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *