Rautacisme

Emil Boc a inaugurat pe strada Napoca un braţ nou al Someşului navigabil

Profitând de debitul ploilor care s-au abătut de azi noapte asupra muncipiului Cluj-Napoca, primarul Emil Boc a ţinut să îşi onoreze măcar o parte a proiectului tergiversat timp de 16 ani, „Someşul navigabil”, aşa că a inaugurat o arteră a acestui vast sistem – la fel de vast cum va fi reţeaua Metroului, pe strada Napoca, pe pista pentru biciclete.

De ce pe pista pentru biciclete? Ne-a lămurit chiar edilul: „Vara biciclete, iarna nu-i ca vara, dar profit de faptul că avem ierni din ce în ce mai blânde, pentru a inaugura încă un canal navigabil din vasta reţea urbană a Someşului navigabil. Încet vom face din Cluj-Npoca, o Veneţie a Transilvaniei, un Cluj Navigabil”.

După care a lansat la apă prima lebădă a acestui proiect.

Apoi s-a dus să-şi schimbe cămaşa şi s-a întors să populeze strada Napoca cu caras. Ceea ce dă de de ani de zile populaţiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *