Emanuel Ungureanu, președintele Asociației pentru Solidaritate și Empatie Delia Grădinaru, care luptă pentru viața copiilor și tinerilor dependenți de hemodializă, este de astăzi doctor în istorie, cu o teză intitulată „Viața Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din România, în comunism (1945-1989)”, prima lucrare de istorie orală despre comunitatea adventistă din România:
„Prin intermediul celor 54 de mărturii de istorie orală ce au însumat peste 3000 de pagini de transcriere a interviurilor și a miilor de documente studiate provenite din arhiva Securității, din Arhiva Uniunii Bisericii Adventiste sau din cea a Departamentului Cultelor, am reușit să restitui, în peste 1000 de pagini, un volum de informații foarte important despre cele mai relevante aspecte din viața credincioșilor adventiști în intervalul 1945-1989”, a precizat Emanuel Ungureanu, cu prilejul susținerii tezei.
În cadrul cercetării sale, Emanuel Ungureanu a abordat teme ca lipsa de solidaritate a conducătorilor bisericii cu membrii laici sau cu pastorii care din conformism, nonconformism sau din motive de conștiință au fost închiși, bătuți crunt și umiliți în sistemul concentraționar românesc, din simplul motiv că refuzau să încalce sărbătoarea Sabatului, respectată după ritualul iudaic.
În cadrul lucrării sale, Emanuel Ungureanu a dezvoltat pe larg tema lipsei de solidaritate din partea conducătorilor comunității adventiste cu cei care erau considerați nonconformiști, lipsă de solidaritate de care a dat dovadă și masa de credincioși ce au preferat, în multe situații, să adopte o poziție de ascultare comodă față de un sistem ce livra siguranță în limitele unui legalism foarte bine conservat:
„Comuniștii au fost preocupați să creeze confuzii la nivel doctrinar și au lucrat permanent la dezbinarea comunității adventiste. Am abordat frontal, fără rezerve, și am demontat cu foarte multe argumente mitul unității doctrinare și organizatorice a Bisericii Adventiste în perioada comunistă, propagat de conducătorii acestei comunități din perioada comunistă și de unii membri nostalgici după perioada în care controlau viața comunităților prin intermediul instrumentului comod al fricii”, a precizat Emanuel Ungureanu.
În cercetarea sa, Emanuel Ungureanu a prezentat și cazuri-studiu de manual ale modului în care au fost manipulate dosarele Securității după 1990 în scopuri politice, pe același sistem patentat de Securitate pentru epurarea unor persoane considerate „necorespunzătoare” pentru sistem.
De asemenea, în cadrul tezei sale, Emanuel Ungureanu a cercetat și modul în care a supraviețuit Biserica Adventistă în comunism și modul în care a coabitat structura de conducere a Bisericii Adventiste și grupul pastoral cu rigorile stabilite de regim, mai ales în relația complicată cu structurile de forță și de control, Securitatea și Departamentul Cultelor:
„Această frică viscerală că telefonul îți este ascultat, că nu poți avea încredere în cel mai apropiat prieten, în Biserică, pentru că s-ar putea să te toarne, confuzia asociată cu suspiciunea domină și astăzi viețile credincioșilor adventiști care și-au depănat în secvențe aproape cinematografice viața plină de umilințe, marginalizare, stigmatizare și uneori de compromisuri, toate înglobate într-o luptă surdă pentru a-și păstra identitatea și conștiința neviolate.
În primii 10 ani după instalarea puterii comuniste aveau să se pună bazele unei relații instituționale între reprezentanții puterii comuniste și liderii cultului adventist, legătură reglementată de un cadru legislativ duplicitar aplicat discreționar de cele două brațe de forță ale sistemului: inspectorul Departamentului Cultelor și ofițerul de Securitate.
Am documentat faptul că al treilea braț al sistemului de represiune l-a reprezentat conducerea Bisericii Adventiste de la nivel regional și central, confiscată total de Securitate după anul 1955. Ipoteza mea este aceea că Securitatea și sistemul comunist în ansamblul său nu au vrut niciodată să distrugă Biserica Adventistă, ci au vrut să o subordoneze intereselor nomenclaturii de partid și să controleze mecanismele de finanțare ale acestui cult”, a explicat Emanuel Ungureanu.
În cadrul lucrării sale, Emanuel Ungureanu a pus un accent deosebit pe analiza jocurilor de putere de la vârful Bisericii Adventiste între anii 1955-1965, perioadă în care Securitatea a acaparat cvasitotal controlul asupra conducerii acestei comunități și a găsit cheia controlului mecanismelor de stângere și cheltuire a fondurilor provenite din darurile și zeciuirile oferite benevol de către credincioși bisericilor.
Fiind o cercetare de istorie orală, autorul și-a concentrat atenția asupra mărturiilor directe din partea unor membri ai comunității adventiste, care au trăit cele mai semnificative momente din istoria Bisericii în comunism, dar a căutat documente relevante și în Arhivele Securității, pentru a oferi o imagine cât mai completă asupra acestui fenomen.