Din oras

După o asfaltare făcută de mântuială pe strada Brașov, groapa din carosabil a fost acoperită cu o tablă

Clujenii au reclamat faptul că pe strada Brașov, asfaltul pus recent în urma unor lucrări s-a lăsat, formând o groapă în carosabil.

„Dacă nici măcar înainte de alegeri nu-și dau silința…n-ai cum!  Așteptăm să cadă cineva în groapă?”, reclama acum trei zile un clujean.

Ulterior, după ce asfaltul a cedat, municipalitatea a intervenit și a turnat pietriș, iar groapa a fost acoperită cu o bucată de tablă.

„Pe strada Brașov s-a înmuiat asfaltul!”, au anunțat și șoferii, nemulțumiți de calitatea proastă a lucrărilor care au determinat surparea asfaltului.