General

După lupte seculare în care 0,001% din finalizarea lucrărilor la Turnul Pompierilor a durat vreo trei luni, Boc ne anunță că OSĂ vedem panoramic Clujul din ”piramidă”. E ca la Radio Erevan: nu e piramidă, e paralelipiped, dar elevul Boc a trecut cu bine prin școală

  • Dar și jurnaliștii de chitanțier care i-au preluat porumbelul ignoranței ca atare…

În sfârșit, a terminat și administrația Boc ceva anul acesta. Lucrările la Turnul Pompierilor din municipiul Cluj-Napoca au fost finalizate și au intrat în faza de recepție. În sfârșit se și recepționează ceva de către vajnica noastră administrație! Că, poate nu știați, dar tot ce s-a inaugurat cu surle și trâmbițe în ultima vreme, nu s-a recepționat. Dar s-a dat în folosință.

”Lucrările la monumentul istoric Turnul Pompierilor au fost finalizate. Prin acest proiect cu finanțare europeană obiectivul va fi redeschis pentru clujeni și introdus în circuitul turistic, atât ca punct de belvedere – piramida de sticlă permite vizualizarea unei panorame de 360° asupra orașului – precum și ca spațiu dedicat evenimentelor culturale. Clădirea proaspăt reabilitată este inclusă în lista monumentelor istorice din România. Proiectul câștigător a fost selectat în urma concursului internațional de soluții «Turnul celor trei vârste» organizat de Primăria Cluj-Napoca în parteneriat cu Ordinul Arhitecților din România”, ne zice Emil Boc.

Că piramida lui Boc e un paralelipied, e numai vina celor care l-au trecut la geometrie. Până atunci îi spunem noi: PIRAMIDĂ era ceea ce plantase Funar pe vârful Turnului Pompierilor (vezi foto de mai jos, bagă la cap). Ce s-a plantat după lupte seculare între mandatul trei și aproape finalul mandatului patru al Excelenței Dumneavostră, este PARALELIPIED și încă unul DREPTUNGHIC).

Prin urmare, RECAPITULARE: Ce iaște PIRAMIDA și ce iaște PARALELIPIEDUL DREPTUNGHIC, POLIEDRE amândouă, dară:

  • În geometrie, o piramidă (din greacă πυραμίς, pyramís) este un poliedru format prin conectarea unei suprafețe poligonale (numită bază) cu un punct (numit vârf sau apex) prin intermediul unor linii.
  • În geometrie, un paralelipiped dreptunghic este un poliedru convex, cu șase fețe dreptunghiulare.