Politica

DUPĂ CE S-AU BĂTUT CU CĂRĂMIDA COALIŢIEI "PENTRU BINELE ROMÂNILOR" ÎN PIEPT, guvernanţii ne anunţă că vom avea buget la anul. Şi, la mulţi ani!

Marcel Ciolacu, președintele PSD, a anunțat luni că există posibilitatea ca bugetul de stat să fie adoptat la finalul lunii ianuarie 2022, într-o sesiune extraordinară a Parlamentului, în caz că nu va fi gata la 24 decembrie. „Există posibilitatea” este egal cu „luaţi-vă la revedere de la anul 2021, discutăm la anul”. Este clar că nici ăştia nu se înţeleg prea bine la cum să-şi împartă ciolanul.

Întrebat de reporteri la sediul PSD dacă bugetul de stat va fi adoptat în acest an, Marcel Ciolacu a spus că ”ministrul Finanțelor a strâns toate solicitările de la ministere și discutăm în ședința coaliției de azi, vor fi ședințe și în zilele următoare și sperăm să finalizăm până pe 24 decembrie. Avem două variante pentru buget – ori până la 24 decembrie, ori la finalul lunii ianuarie în sesiune extraordinară”.

De altfel, şi vicepremierul Sorin Grindeanu a declarat, luni, după şedinţa conducerii PSD, că a fost sceptic în privinţa şanselor ca bugetul de stat pe 2022 să treacă şi de votul din Parlament până în sărbători. Coaliţia de guvernare urmează să se reunească, în şedinţă, de la ora 16.00, pentru a discuta despre bugetul pe 2022, ministrul Finanţelor Publice fiind aşteptat să prezinte prima schiţă a bugetului, relatează News.ro. Asta ca să înţelegeţi ce înseamnă: „există posibilitatea”.

„Am fost sceptic că vom putea, până în sărbători, să îl şi votăm în Parlament, mi-aş dori acest lucru, dacă aceste discuţii vor fi mai scurte şi vor mulţumi, cât de cât, fiecare titular, fiecare parte”, a spus Grindeanu la sediul partidului.

Guvernul României și-a asumat pentru anul viitor o țintă a deficitului bugetar de 6,2% din PIB, cu referire la Procedura de Deficit Excesiv

Întrebat dacă PSD e de acord cu ținta de deficit asumată de guvern în programul de guvernare, de 5,84% din PIB, Marcel Ciolacu a declarat că ”eu nu mi-am asumat 5,84% din PIB. Eu știu că guvernul României, indiferent care a fost, și-a asumat pentru anul viitor un deficit de 6,2% din PIB, nu 5,84. Indiferent cine se schimbă la guvernare, ar trebui să ne asumăm”.

Ciolacu face referire la Procedura de Deficit Excesiv în care a intrat România în 2020 din cauza deficitelor bugetare peste limita de 3% înregistrate. În angajamentul asumat în fața UE în cadrul procedurii, Guvernul Orban și-a asumat pentru 2022 un deficit bugetar de 6,2% din PIB, dar este vorba despre deficit calculat pe metodologia ESA, ceea ce este echivalentul unui deficit de 5,84% din PIB pe metodologia cash.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *