Politica

DUPĂ CE APROBĂ ȘI DEPUTAȚII, ”FUMĂRITUL” DEVINE LEGE. OSĂ aibă Boc bani pentru primele de osânză din ”funărie”: Senatul a adoptat creșterea impozitelor pe proprietate cu până la 50%, de anul viitor

Senatul a adoptat, miercuri, creșterea impozitelor pe proprietate cu până la 50%, de anul viitor, o decizie luată în coaliția de guvernare. Senatul este prima cameră sesizată, în timp ce for decizional este Camera Deputaților. Au fost înregistrate 67 de voturi „pentru”, 37 „împotrivă” şi o abţinere. Senatorii USR şi AUR s-au pronunţat împotriva ordonanţei amendate, pentru actul normativ votând PNL, PSD şi UDMR. Ordonanţa va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

  • Însă noua modalitate de impozitare pe proprietate ar putea duce la creșteri de 50% dar și mai mari ale impozitului pe locuință, spune Adrian Vascu, vicepreședintele Asociației Evaluatorilor Autorizați din România (ANEVAR).

Senatorii au menţinut textul din Codul Fiscal în privinţa cotelor de impozitare, care sunt cuprinse intre 0,08 şi 0,2% însă au modificat valoarea impozabilă a imobilelor, care se va calcula în funcţie de materialele din care sunt construite. Astfel, pentru clădirile rezidentiale şi cele anexa, aflate în proprietatea persoanelor fizice, impozitul pe cladiri se calculeaza prin aplicarea unei cote cuprinse intre 0,08%-0,2%, asupra valorii impozabile a cladirii. Cota impozitului pe cladiri se stabileşte prin hotarare a consiliului local. La nivelul municipiului Bucureşti, aceastii atributie revine Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

CITEȘTE: NOUL ”FUMĂRIT”: Impozit şi pentru pereţii casei. La Cluj-Napoca, impozitul pe clădiri se dublează

În iulie, Guvernul a decis să modifice impozitarea proprietăților începând cu 1 ianuarie 2023. Astfel, Executivul a decis că se va trece de la impozitul în funcție de zonă și materialele de construcție folosite la impozitul pe valoarea proprietății stabilită în funcție de grila notarială. Proiectul a fost adoptat de Guvern și acum este în dezbatere în Parlament, unde pot fi aduse modificări.