Din oras

După ce a creat haosul imobiliar, municipalitatea zice că pune piciorul în prag și nu mai eliberează autorizații pentru strada Bună Ziua

După haosul imobiliar la care a fost și ea părtașă, Primăria Cluj-Napoca declară că pune căpăstru dezvoltatorilor și sistează eliberarea autorizaților de construire.

Prezent în această dimineață la unul din posturile de radio în care liderilor municipalității clujene li se administrează periaj dorsal și nu sunt deranjați cu întrebări incomode, viceprimarul Dan Tarcea, a susținut că Primăria a decis să nu mai elibere niciun fel de autorizații de construire pentru strada Bună Ziua.

„În momentul de față nu se mai emite niciun fel de autorizație pe strada Bună Ziua pentru că este încărcată deja foarte mult și până în momentul lărgirii străzii nu vom putea și nu vom mai emite niciun fel de autorizație de construire. Cele care au autorizații își urmează cursul și vor fi finalizate pentru că studiul de trafic care a fost făcut acolo a ținut cont de acele autorizații de construire care au fost emise”.

La începutul anului, Primăria Cluj-Napoca a iniţiat procedura de consultare publică privind modernizarea şi extinderea străzii Buna Ziua. În acest sens, Primăria a propus două variante de lucru: 3 benzi de circulaţie (2 dintre acestea cu sens de mers înspre Calea Turzii), pistă de biciclete și două trotuare sau 4 benzi de circulaţie (2 trotuare). Potrivit viceprimarului Dan Tarcea, 55,6% dintre clujenii care au transmis primăriei punctul lor de vedere, au optat pentru varianta I dintre proiectele propuse, anume: 3 benzi de circulație (2 dintre acestea cu sens de mers înspre Calea Turzii), pistă de biciclete, 2 trotuare (lățime trotuar 2m, lățime bandă carosabil 3,25m, pistă bicicliști 2,25m).

În ceea ce privește o posibilă transferare a străzii Bună Ziua în proprietatea Primăriei Cluj-Napoca, Tarcea a spus că nu are „nicio noutate”.

„De la Compania de Drumuri nu am nicio noutate despre strada Bună Ziua. Nu avem nicio noutate. Și acolo am făcut solicitarea să ne dea strada, avem deja mai bine de 6 luni de când am făcut solicitarea. Am și dat o hotărâre de Consiliu Local în care ne-am arătat disponibilitatea de a o prelua. Cred că este o chestiune de timp până când această stradă va veni la noi. Din păcate, ne împiedică și ajungem la un an. Ni se termină și mandatul și nu putem face ceea ce ne-am propus. Și aici, cu toate că avem disponiblitatea să o facem, birocrația și lipsa de interes a unor funcționari din statul acesta ne face să întârziem și să demarăm tare greu anumite proiecte”, a spus Tarcea.

Cu privire la proiectul de modernizare a străzii Bună Ziua, Eugen Olariu de la Ziar de Cluj a demonstrat că acesta stă la mila Guvernului Grindeanu, iar Boc promite din nou de dragul promisiunii. Conform materialului, în martie anul curent, Dan Tarcea era mai optimist. Jurnalistul Ziar de Cluj i-a demonstrat, încă de pe atunci, că nici timpul, nici Guvernul Grindeanu nu sunt de partea sa.

Dan Tarcea ar fi scutit niște timp prețios din timpul clujenilor și niște cuvinte azvârlite degeaba în vânt, dacă își însușea încă de atunci concluziile materialului.

Sfatul nostru este să nu se molipsească de gargară de la Emil Boc și să înceapă să comunice și în acele zone mass media unde nu numai că nu este periat dorsal, dar i se pun și întrebări incomode. Numai așa lămurește și dovedește că nu e un politician ieftin, ci unul care chiar dorește să facă treabă în slujba clujenilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *