N-am plecat la drum cu prea multe atunci cand am ajuns prima oara pe strada Clabucet, undeva in 1997, atunci cand ma gandeam ca trebuie sa urmez si eu datul oricarei vinituri de Ardeal si sa ma aciuez la Cluj pentru a face o facultate. Venit dintre minunatele sensuri giratorii ale Bistritei, Clujul imi parea o chestie infricosatoare, cu multi oameni si multe masini, cu un Funar ca un balaur. Habar n-aveam cata dreptate n-aveam sa ma tem. Habar n-aveam cata dreptate aveam sa ma tem. Caci Clujul pe care l-am descoperit strada cu strada, layer cu layer, poveste cu poveste, barfa cu barfa, mi-a aratat ca e, pe drept cuvant, cel mai complicat oras al Romaniei. Cluj se numea, stiu cine si de ce i-a adaugat particula Napoca, dar asta e alta poveste.
Fiu de bibliotecar, copil de orfani, sarac lipit acceleratului, am imbratisat meseria de pripas a boemilor si geniilor: jurnalismul. Am fost insa deloc geniu, putin boem, si foarte indragostit de aceasta meserie, ce m-a ajutat sa merg in locuri ce nu sunt date multora, sa cunosc oameni ce nu se arata multora, sa vad lucruri ce nu sunt la vederea oricui.
Am avut insa un defect folositor: am insistat sa raman ziarist de provincie, indragostit nu musai de orasul Cluj-Napoca, ci de fascinanta sa alcatuire, o compunere complexa de jeg si augusta imbatosare, un bricabrac cu proxeneti si juzi, bogati slabi si saraci geniali, cu tarfe adorabile si ghionoaie influente, cu securisti de top si toparlani cu bereta, cu ortodocsi duri ce citesc Cancan si oupenmainzi ce se supara daca le f… nevasta, cu nuvo rish care fumeaza trabuc pretinzand ca Alighieri e noul atacant de la AS Roma si cu dragoni ascunsi, care controleaza totul.
Pe toti i-am cunoscut in ultimii 25 de ani, in afara de dragoni. La fel de rari ca si in povestile cu paji si ursitoare, #dragoniidecluj, aia adevarati, rar vazutu-s-au la fetele oamenilor. Nu sunt poze cu ei, nu sunt lucruri stiute despre ei decat prea putine: ca exista, ca au, ca pot, dar, in fapt, nu ii stiu prea multi, iar restul cred ca sunt aievea.
#dragoniidecluj nu au nevoie de fotosinteza politicii, nu trebuie sa mearga la nunti si botezuri ca sa relationeze, se pisa pe Fisc si pe gura lumii, ei au puterea cea mai aleasa: banul brut. Sunt multe feluri de bani pe lumea asta, bani albi, negri, fara culoare, fara miros, pentru curve, pentru apele sambetelor, pentru zile negre, acesti bani sunt ai oamenilor simpli. Banul brut apartine #dragonilordecluj. In sume convexe, concave, paralelipipedice, in saci, in offshore, in conturi la vedere, banii bruti nu pot fi atinsi de securisti, procurori, curve, escroci de o zi, sunt jadul incandescent al #dragonilorClujului.
Povestile lor le voi povesti in urmatoarele zile. Povestile celor pe care nu i-ati cunoscut niciodata, despre care nu ati crezut si nu credeti ca exista.
#dragoniidecluj bantuie orasul de decenii, cateodata la ei nu e vorba musai despre bani, e vorba de supravietuire. Am avut, timp 25 de ani, ocazii unice sa strang info despre ei, artefact informational cu artefact informational, piesa cu piesa, si, desi nu am mult in tolba, tot e mai mult decat ce aveti voi. Veti afla de la Liviu Alexa cum li s-a creionat destinul, cand banul brut a intrat in viata lor, ca un turnesol al Kharmei: pentru unii a fost de bine, pentru altii de rau. Mereu si mereu, potrivit sufletului lor.
Cine e clujeanul care are juma’ de miliard de euro in cash? Stati linistiti, nu e Ciorcila, nu va deranjam pentru atat. Horia Ciorcila va avea poate mult mai mult, daca BT se va vinde intr-o zi. La Ciorcila e o poveste pe fata, el nu s-a ascuns niciodata si drept e ca nu a epatat niciodata. Nu, e un alt nume.
Nu e un nume pe care sa il stie multi dintre voi.