Politica

Dovezi că președintele PNL Cluj, eurodeputatul Daniel Buda, există. Că el chiar muncește din gură de sacul acela de bani pe care-l încasează de la Uniunea Europeană: L-a înfierat pe Karl Nehammer de la tribuna PE

Sătul de bla-bla-urile despre cum a inventat el agricultura comunitară și câte și mai câte face el pentru agricultorul român de purcoiul acela de bani încasat de la Parlamentul Europei, președintele și europarlamentarul Daniel Buda și-a îmbrăcat halatul de prelucrător prin așchiere al limbii române. A luat punctajul de partid în mână și l-a înfierat pe cancelarul austriac Karl Nehammer, în aceasta adevărată ”Înfierariadă” pe care o practică liberalii pentru a-și masca propriul eșec, reproșându-i atitudinea față de România, în ședința de la Strasbourg a plenului Parlamentului European, dedicată extinderii spațiului Schengen.

  • ”Votul Austriei nu a fost dat doar împotriva aderării României la Schengen, ci a fost dat împotriva unității UE, punând sub semnul întrebării însăși funcționalitatea instituțiilor europene.”

Colocvial, la per tu, de parcă și-ar fi ciocnit plăsuțele de un leu în gară cu aceiași ofițeri ai serviciilor, ”Daneel” a dat de pământ cu Nehammer în prea frumosul, ferm și răstit grai românesc. OSĂ stea Nehammer cu dicționarul în mână să priceapă bla-bla-bla-ul patriotard al euroderutatului.

”Karl Nehammer, știi bine că nu România este responsabilă de prezența celor 75.000 de migranți în Austria. Din păcate, cinstea, corectitudinea și onestitatea nu sunt elemente care să te definească, dar ține minte că prin minciună nu se poate construi nimic durabil. Nu poți afirma în Formatul de la Salzburg, din noiembrie, anul acesta, că susții aderarea României la spațiul Schengen, iar câteva zile mai târziu să faci exact invers.

Domnule cancelar, Putin și Rusia cu siguranță vă mulțumesc astăzi, dar nu uitați că istoria o să vă judece mâine deoarece prin acest vot ați început un proces de distrugere al proiectului european.

Șefilor de state și de guverne, vă transmit că aveți obligația morală ca, de îndată, să apărați proiectul european, iar acest lucru înseamnă România și Bulgaria în spațiul Schengen”, a declarat Buda.

https://www.facebook.com/MEPDanielBuda/videos/607023187892175/