Din oras

Două tinere implicate în accidente cu trotinete electrice au ajuns azi noapte la UPU! Una dintre ele era în stare de ebrietate, cealaltă a distrus trotineta Bolt

Odată cu lansarea trotinetelor electrice de la BOLT, accesibile tuturor clujenilor, au aparut primele accidente pe timp de noapte. Două tinere au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce s-au accidentat azi noapte în timp ce circulau iresponsabil cu trotinetele electrice. Una dintre acestea era în stare de ebrietate avansată. 

„(…) în timp ce se afla în stare de ebrietate a condus o trotinetă electrică pe strada Nicolae Titulescu, cu direcție spre Piața Cipariu și ajunsă în intersecție nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, s-a dezechilibrat și a căzut pe partea carosabilă”, arată anchetatorii. 

Tânăra a ajuns la UPU cu fractură cominutivă și hematom epicranian. 

În cazul celălalt este vorba tot despre o tânără care s-a accidentat pe strada Islazului, trotineta de la Bolt fiind serios avariată. Ambele tinere au primit îngrijiri medicale și au fost externate. 

Cu toate acestea, în cursul zilei de ieri, polițiști clujeni au demarat o serie de acțiuni cu scop educativ pentru a informa persoanele de responsabilitățile pe care le au atunci când circulă cu trotinetele electrice. 

„Peste 200 de persoane au fost legitimate, fiind verificați 24 de conducători de trotinete.

Polițiștii au urmărit cunoașterea regulilor elementare de circulație și a obligațiilor ce le revin acestora în conformitate cu OUG 195/2002R”, arată cei de la IPJ Cluj. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *