Două grădinițe din județul Cluj au fost modernizate cu sprijinul statului ungar și inaugurate recent. Este vorba de localitățile Izvoru Crișului și Nearșova din Cluj care au fost incluse în programul de dezvoltare a grădiniţelor din Bazinul Carpatic. La eveniment a fost prezent Árpád János Potápi, secretarul de stat ungar responsabil pentru politică naţională, care a declarat că porgamul vizează construcția sau modernizarea unui număr de cca 1000 de grădiniţe din afara graniţelor Ungariei, grădiniţe în care copiii învaţă în limba maghiară, potrivit edupedu.ro
Renovarea grădiniţei din Nearşova a fost coordonată de Uniunea Cadrelor Didactice Maghiare din România (UCDMR).
În opinia secretarului de stat ungar este important ca instituţiile de învăţământ maghiare din zonele cu populaţie mixtă să fie atractive şi să îndeplinească cerinţele secolului 21. De asemenea, este de dorit ca acolo unde este posibil, copiilor să li se ofere un program prelungit şi să poată beneficia şi de o masă caldă. Astfel, grădiniţa în limba maghiară va deveni atractivă şi pentru copiii din căsătoriile mixte, iar cei care au început să înveţe în limba maghiară vor alege, probabil, să îşi continue studiile în limba maghiară şi la şcoală, a adăugat secretarul de stat.
În cadrul programului de dezvoltare a grădiniţelor, UCDMR a devenit partenerul statului maghiar în principal în aşezările în care se construieşte o grădiniţă nouă pe un teren aflat în proprietatea autorităţilor locale sau se fac lucrări de extindere sau de renovare la o grădiniţă aflată în proprietatea acestora, a mai declarat preşedintele UCDMR.
În astfel de cazuri, investiţia începe doar după încheierea unui contract cu primăria, care trebuie aprobat de consiliul local. În majoritatea cazurilor, în contract este prevăzut că în edificiu trebuie să funcţioneze, cel puţin cinci ani, o grădiniţă în limba maghiară. Din cauza situaţiei demografice precare, doar în câteva cazuri a fost trecută în aceste contracte o perioadă mai lungă.
După inaugurarea grădiniţei din Nearşova a fost predată şi grădiniţa renovată din Izvoru Crişului.
Réka Brendus, director de departament în cadrul Secretariatului de Stat pentru Politici Naţionale, a participat vineri după-amiază la inaugurarea grădiniţei maghiare renovate din Viile Dejului, iar sâmbătă, la inaugurarea celor din Sic şi Moldoveneşti.
În cadrul programului de dezvoltare a grădiniţelor maghiare, în Transilvania sunt construite 103 grădiniţe noi, iar alte 376 sunt renovate.
sursa foto: potápiarpádjános/facebook.com