Justitie

Dosarul în care Tudor Cîrje este acuzat că a omorât-o pe Gabriela Ripan, aproape de final

Tribunalul Cluj a judecat astăzi penultimul termen din dosarul în care Tudor Cîrje este acuzat de omor. La termenul din 25 septembrie au fost audiați doi martori, pe latura civilă, apropiați ai familiei tinerei Gabriela Ripan, cea care și-a pierdut viața în accidentul rutier provocat de clujeanul Tudor Cîrje. Aceștia au arătat instanței trauma suferită de părinții, fratele și bunica Gabrielei, venită de la Suceava pentru a studia la Facultatea de Studii Economice și Gestiunea Afacerilor. 

Accidentul în care a murit Gabi Rîpan s-a produs în noaptea de 20 spre 21 ianuarie 2019, la intrarea în Cluj-Napoca dinspre Huedin. Accidentul s-a produs în condiţii de viteză excesivă, de peste 150 de km la oră. Gabi Rîpan, pasageră pe locul din dreapta, a murit în timp ce şoferul, Tudor Cîrje, care era prietenul ei, a fost rănit foarte grav. Inițial procurorii l-au trimis în judecată pe tânărul clujean pentru ucidere din culpă, însă avocatul familiei Ripan a cerut și obținut schimbarea încadrării juridice a acestuia în omor, faptă prevăzută exclusiv cu condamnare la închisoare cu executare. 

Principalele argumente ale avocatului au fost că inculpatul, Tudor Cîrje, a decuplat sistemele de siguranţă ale autoturismului Gabrielei, un Mercedes CLS, a circulat cu viteză excesivă, în ciuda condiţiilor meteo proaste, practic a testat cu inconştienţă o maşină puternică pe care nu o mai condusese. Un alt element foarte important este că Tudor Cîrje încasase în anul precedent accidentului nu mai puţin de opt amenzi din partea poliţiştilor, parte din ele pentru viteză excesivă.
 

Tatăl Gabrielei Rîpan, omul de afaceri Ion Vasile Rîpan s-a constituit parte civilă împotriva asiguratorului de răspundere civilă cu suma de 500.000 euro. La fel, cu câte 500.000, mama și fratele tinerei decedate. De asemenea, bunica fetei s-a constituit parte civilă cu suma de 200.000 euro.

Tribunalul Cluj a stabilit un termen de judecată în luna octombrie când va fi audiat un martor ocular care l-a observat pe Cîrje cum conducea cu viteză, în ciuda condițiilor meteo nefavorabile, depășindu-l în trafic, înainte cu câteva momente de producerea accidentului. La același termen avocații vor depune concluzii scrise, urmând ca instanța să rămână în pronunțare. 

Tudor Cîrje a vrut să meargă pe procedura simplificată de recunoaștere a vinovăției în etapa în care era acuzat de ucidere din culpă, pentru a beneficia de pedeapsa închisorii cu suspendare. Odată ce s-a schimbat încadrarea juridică în omor, acesta a pledat nevinovat de săvârșirea infracțiunii. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *