Justitie

Dosar penal pentru un primar din județul Cluj. Vezi ce au descoperit polițiști azi noapte în mașina acestuia…

Primarul unei comune din județul Cluj este suspect acum într-un dosar penal, după ce un echipaj de poliție l-a depistat azi noapte la vânătoare. Gheorghe Iancu, primarul din Căpușu Mare, se afla cu încă un prieten în apropierea localității Dângău Mare, în timp ce doi polițiști de la Huedin l-au oprit pentru un control de rutină. 

Primarul a fost recalcitrant cu echipajul de poliție spunându-le că a ieșit noaptea la o plimbare, nicidecum la vânătoare, până în momentul în care autoritățile au descoperit că în mașină existau două arme încărcate și un far portabil, puternic, utilizat la braconaj. 

Echipajul a comunicat ”captura” colegilor de la Serviciu Arme Cluj, anunțând că au găsit arme în valoasre de câteva mii de euro, încărcate, edilul și prietenul său neafându-se la vânătoare în mod autorizat. Ofițerul de serviciu de la Arme s-a prezentat la Huedin și le-a întocmit dosar penal celor doi. 

„La data de 26 februarie a.c., în jurul orei 21.30, polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Huedin au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 52 de ani, din comuna Căpușu Mare, care se deplasa pe DJ 108K, între localitățile Căpușu-Mare și Agarbiciu, împreună cu un bărbat de 43 de ani. 

Cu ocazia controlului efectuat, s-a constatat faptul ca pe bancheta din spate se afla o cutie în interiorul căreia a fost identificată o armă, având  magazia de muniție montată pe aceasta. 

La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Cluj. 

În urma verificărilor efectuate de aceștia, s-a stabilit faptul că cei doi au fost depistați pe fondul cinegetic, având asupra lor o armă de vânătoare și o autorizație individuală de vânătoare, necompletată cu privire la ieșirea în teren și fără a fi însoțiți de  paznicul de vânătoare. 

Totodată, s-a stabilit faptul că, bărbatul de 52 de ani este posesor legal de arme letale cu destinația vânătoare. 

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de braconaj cinegetic, bunurile identificate asupra bărbatului fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor.La data de 26 februarie a.c., în jurul orei 21.30, polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Huedin au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 52 de ani, din comuna Căpușu Mare, care se deplasa pe DJ 108K, între localitățile Căpușu-Mare și Agarbiciu, împreună cu un bărbat de 43 de ani. 

Cu ocazia controlului efectuat, s-a constatat faptul ca pe bancheta din spate se afla o cutie în interiorul căreia a fost identificată o armă, având  magazia de muniție montată pe aceasta. 

La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Cluj. 

În urma verificărilor efectuate de aceștia, s-a stabilit faptul că cei doi au fost depistați pe fondul cinegetic, având asupra lor o armă de vânătoare și o autorizație individuală de vânătoare, necompletată cu privire la ieșirea în teren și fără a fi însoțiți de  paznicul de vânătoare. 

Totodată, s-a stabilit faptul că, bărbatul de 52 de ani este posesor legal de arme letale cu destinația vânătoare. 

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de braconaj cinegetic, bunurile identificate asupra bărbatului fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor”, arată cei de la IPJ Cluj.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *